De vorbă cu viața


Am cerut vieții o pâine și am făcut școală și am studiat pentru a avea un loc de muncă. Pentru el, studiez tot timpul și mă trezesc dimineața pentru a mă deplasa acolo. Am intrat în lumea cărților unde am cunoscut o mulțime de povești și de eroi. Mi-am dezvoltat senzațiile, sentimentele și trăirile. Am cerut vieții iubire și am primit lecții peste lecții și încă mai aștept o Ileana Cosanzeana. Am plâns și am râs și peste toate am ajuns aici. Speranța, nu m-a abandonat în privința oamenilor și tot mai cred că mai sunt oameni buni și frumoși în lumea aceasta numai că sunt foarte rari și ascunși, ca și mine, de lume. Mai cred că sunt oameni care mai caută frumosul în natură și în lucrurile zilnice, dar rămân încă anonimi. Oamenilor care m-au făcut ca să sufăr le-am dăruit o îmbrățișare, le-am urat binele și mi-am văzut de drumul meu. Totuși, cu o totală obrăznicie, am cerut vieții bucurie și m-am dus în natură, pe lângă flori și frunze. Am găsit-o mai mult în coada saltareata a unui câine și în mieunatul dulce și șiret a unei pisici după ce le-am hrănit și nu mi-a părut rău. În cele din urmă am sperat de la viață, că-mi va da fericire și mi-a șoptit suav că se află în interiorul meu de când m-am născut și că depinde de mine ca să o scot la suprafață. Mi-a șoptit că supărările, frustrările și neîmplinirile sunt mai trecătoare decât cred și că ele pleacă numai atunci când mintea mea le eliberează în Universul acesta mare. La final, înainte să-i mulțumesc, am întrebat-o de speranță și care este prețul ei, pentru că era singurul lucru pentru care mi-aș fi dat toți banii. Mi-a răspuns că, speranța este primul dar pe care l-am primit când am venit în această lume și va fi ultimul lucru care mi se va lua înainte de a mă duce la Odihna Veșnică. Va depinde de mine, în fiecare clipă a existenței mele până atunci, ca să apreciez această favoare a ei. Și atunci mi-am continuat drumul și mi-am văzut de mine și am scris aceste rânduri așa…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: