La începutul lunii iunie


Întotdeauna pare frumos un nou început. O nouă lună a anului, mai precis a șasea, începe cu același sentiment de noutate. Pentru multe persoane, deja a început vara. Presupun că nu contează că, solstitiul de vară este în 22 iunie aproximativ. Cum încerc să nu fiu în spiritul turmei, pentru mine este o zi obișnuită în calendar când fațada din oameni a sărbătorit copiii și pe copiii din ei. Frumos ar fi, ca să sărbătorim copiii din noi în fiecare zi, pentru cel puțin câteva clipe. Să nu uităm ca să ne mai jucăm câteodată cu viața, așa cum se joacă, ironic chiar ea, cu noi. Dacă tot vrem vară ar fi nevoie ca să ne fie și vară în suflet. Uitându-mă în jurul meu, în stadiul actual al cercetării, la majoritatea oamenilor, în interior, ba este iarnă sau cel mult o toamnă târzie, unde picaturile de ploaie sunt înlocuite de plânsul obișnuit, de orice și oricine. În rest, pentru alte persoane, este 1 aprilie unde mint pe alte persoane sau chiar pe ei înșiși. Pentru noi, restul oamenilor, astăzi a fost o zi obișnuită unde am apreciat viața și îmi doresc mai multe lucruri frumoase nu numai cu o anumită ocazie. Nu am ce să fac dacă tot copil într-un corp și gandire matură am rămas. Oricum pe mine nu mă deranjează că a fost astăzi înnorat sau dacă a plouat, pentru și dacă m-ar fi deranjat, tot aceeași vreme ar fi fost. Să ai grijă de tine, Doamne!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: