Lelea Viorica


Poveștile cele mai frumoase sunt acelea cu oamenii simpli. De multe ori trec ființe atât de frumoase pe lângă noi, anonime și noi admirăm acelea care ies în media, vizuală sau scrisă. O femeie simplă de genul acesta este lelea Viorica. Trăiește în satul Ulies care aparține comunei Raciu din județul Mureș. Ca vârstă are peste 80 de ani și trăiește așa cum spune dânsa pentru că “moartea a uitat de ea”. Are întotdeauna un zâmbet, voce caldă și salută cu voie bună când vede oameni. Am cunoscut-o în toamna anului 2020 când numărul infectarilor de Covid 19 creștea. Venind într-o zi de miercuri oarecare de la Coasta Mare cu o mașină de “ocazie” am ajuns la Ulies într-o stare interioară dezamăgitoare. Fiind în fața școlii, cu ochii în pământ, aud la un moment dat o voce “Dar ce stai așa supărat?”. Surprins am observat un zâmbet larg care mi-a spus în continuare că poate să vină covizii că dumneaei a avut o viață frumoasă. Cu acest dialog a început o poveste cu lelea Viorica, o botă și o plăsuță și subsemnatul. Întreba de fiecare dată cum este la școală, “la Mureș” și dacă nu doresc ca să mă căsătoresc pe acolo în sat. O singură dată am văzut-o supărată cum murise fiul ei cu care locuia, dar și atunci a avut puterea să spună “că așa o vrut Dumniezo’ ” și s-a dus mai departe. A revenit de fiecare dată cu un zâmbet și o poveste. Ieri, de dimineață, ca de obicei lelea Viorica a ieșit pe drumul său până la boldă și i-am cerut respectuos ca să-i fac o poză. Caracteristic mi-a răspuns “dar ce-ți trebe’ dumitale o poză cu o femeie bătrână. Sunt în sat fete tiniere și de 50 de ani “. Lele Viorica, de poză am avut nevoie ca să scriu despre dumneata și să vă fiu recunoscător pentru toate momentele frumoase. Până la urmă și la ora aceasta, lelea Viorica pregătește masa de prânz “că nu se mănâncă de dulce astăzi” și deja și-a făcut drumul spre boldă. Aceasta este povestea frumoasă a unei femei, un zâmbet și o botă a cărei sfârșit refuz ca să-l scriu….

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: