Lebenita


A fost odată ca niciodată, într-o zi oarecare și într-un oraș oarecare, o prea frumoasă lebenita. Și era una dintre lebenite, mândră între toate lebenitele. Dacă am trăi într-un basm așa ar fi frumos ca să înceapă povestea unui fruct caracteristic verii. Netraind într-o poveste ci într-o realitate, frumoasă sau nu atât de frumoasă, în funcție de atitudinea de care suntem capabili vreau să vă informez, totuși, despre povestea unei lebenite. La ceas de seară, după o ploaie de vară, spre fericirea mea neanuntata de Roalert în timpul petrecerii ei, am ieșit din barlogul cunoștiințelor pentru o întâlnire romantică cu o lebenita. Nedorind ca să o achizitionez dintr-un hypermarket, pun sub semnul întrebării calitatea fructelor de acolo în sensul că nu sunt mulțumit anul acesta de substanțele posibil cancerigene din ele, am ales varianta pieței de zi sau seară în cazul de față. Fiind din Târgu Mureș, pe scurt comună, am ajuns într-o piață, de la Diamant pentru cunoscători, unde din momentul intrării am fost întâmpinat cu salutul “Haideți la lebenita domnul “. Nedorind ca să refuz salutul am ales primul semn de apreciere al unei femei. Imediat am fost întrebat de cantitate și am fost informat că sunt proaspăt aduse din Dabuleni, județul Dolj. Manifest un profund respect pentru acești oameni care prin resurse proprii cultivă și comercializează aceste fructe. De asemenea cred că statul român, prin intermediul legilor, ar trebui ca să sprijine mai mult producătorii locali cu care România ar fi nevoie ca să se mandreasca. Numai că minciuna hypermarket-urilor tronează de prea multe ori în fața adevărului autohton. După achiziționarea lebenitei, am promis femeii că mă voi întoarce pentru a achiziționa și cu alte ocazii lebenite. Binenteles că a fost un deliciu pentru cei care au consumat fructul pasiunii de la Dabuleni cumpărat de subsemnatul. Precum se vede mai sunt oameni frumoși și lucruri frumoase în țara aceasta numai că este nevoie ca să fie observate și aduse în evidență. Consider că prea mult promovăm ceea ce nu avem când putem promova ceea ce avem dragalas în România. Poate așa se mai schimbă ceva în ridurile românilor…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: