Un prieten sincer


Am doar un prieten bun în această lume și se numește Vânt fără prenume. Poartă cu el vorbe și gânduri care numai mi le mai spune. Colindă lumea întreagă, în lung și în lat, fără bilet, necersind nici găzduire și nici un loc pentru un popas. Când dorește ca să vorbească el doar îmi șoptește printre frunze sau flori despre dorurile sale și tainele inimii sale. Suflă de multe ori veselia pe care dorește ca să o împrăștie și de multe ori, se enervează când la conversația dintre noi, se afișează norii barfitori. Soarele, cu binecunoscutul râs, ascunde a sa compătimire și se odihnește printre nori. Bezmetic, iar se trezește printre nori de cântecul razelor de soare cu prietenul meu, vântul, ca și dirijor. Coregrafia este repetată în treacăt de razele soarelui noaptea când Luna împrăștie copiii ei zburdalnici peste a pământului odihnă. Mai vorbește ea și cu vântul și mai trimite chiar și scrisori de dragoste mai vechi către iubitul ei, Soare. Acesta, dimineața când Luna vrea să plece și el vine ca să trezească natura, pentru a avea un scop al zilei primește de la ea o îmbrățișare și o sărutare ca să-i ajungă până când ea se va întoarce sus pe cer. Vântul îmi șoptește toate acestea, la ceas de seară liniștit, când Luna scrie a sa scrisoare spre a o trimite Soarelui. Ar vrea cu forța sa ca să-i unească într-un nesfârșit loc al iubirii eterne, dar se opune legea Pământului, iar Vântul rămâne doar un mesager. Tot aseară mi-a șoptit că ar vrea ca să aducă liniștea sufletească ca să o aștearnă peste oameni, iar eu i-am spus, poate numai din instinct, că ea deja se află în fiecare dintre noi și nu iese la iveală decât după priceperea fiecăruia dintre noi. Despre iubirea mea i-am povestit mai multe, dar el nu este un barfitor și va rămâne așa cum este, un vis de vară cu gândul feeric împlinit că ea există și în mine. Mă îmbrățișează vântul și acum cu o suflare optimistă căci poate atunci când nu o mai aștept, o voi recunoaște ca și a mea mireasă. El o știe după nume și gânduri, însă pentru mine rămâne o taină și un dulce gând, timid și sfios, așa cum este și ziua de astăzi încă. Așa mi-a fost dat mie ca să scriu aceste rânduri și Vântului ca să sufle printre ele….

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: