Și mormintele au cuvintele lor..


Mormântul reprezintă locul suferinței și al durerii. Este locul despărțirii de lumea fizică și reinceputul călătoriei efemere a sufletului spre alte trupuri.
Mormintele își au poveștile lor neterminate prea devreme ale unor vieți care, de cele mai multe ori, nu și-ar fi dorit sfârșitul. Poveștile diferite ale unor oameni, născuți în locuri diferite, trecute prin valurile vieții și ancorate într-o simplă și banală groapă. Foarte puține persoane vor știi de bucuria unui om sau de tristețea lui. Și mai puțini oameni cunosc sufletul acelui om, satisfacțiile sau neîmplinirile lui. Poate nici nu interesează pe anumite ființe dacă omul respectiv a fost fericit sau nefericit. În limitarea noastră va interesa dacă a lăsat lucruri materiale pentru care, de cele mai multe ori, se vor certa urmașii săi. În amintirea lui se va vorbi despre copiii lui sau despre nevasta lui. Se va mai spune, dacă mai trăiesc, despre părinții lui. Sentimentele lui sau despre iubirile lui sau dezamăgirile sale vor trece în negura timpului și a unui spațiu nedefinit. În vecinătatea sa, poate este îngropat un soldat care a luptat și s-a jertfit pentru ca noi astăzi să fim liberi și care spera să se întoarcă acasă. Mai departe, poate se află o mamă care s-a luptat pentru copiii săi ca să-i crească și acum trupul este în odihna sa veșnică. Sau un tată, care nu a avut odihnă și somn, până când copiii lui nu au făcut o școală și nu au avut un loc de muncă. Poate mai sunt vieți care ar fi vrut să fie trăite în joc și în descoperirea miracolelor copilăriei și curmate prea devreme. De cei singuri nu cred că-și va aminti multă lume.
Poate ar mai fi și alte povești ale celor adormiți în somnul fizic veșnic și fără de întoarcere. Doar sufletul, hoinar și poznas cum este el, mai lasă amintirile celor plecați prea devreme dintre noi. Și poate cel puțin pentru ei, dacă nu vrem pentru noi, ar trebui ca să respectăm darul vieții și să încercăm să nu mai fim “morți ” în viață și să trăim viața departe de gândurile negative. Să ne gândim la toate motivele pentru care suntem în viață și să mulțumim cui vreți pentru acest lucru. Iar dacă tot am ajuns până aici măcar să avem, pana când va fi vremea, o poveste frumoasă și plină de lucruri dragalase…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: