Senzația morții


Nu știm ceea ce înseamnă moartea și dacă vrem ca să fim sinceri nici nu o percepem. Știm că există, dar trăim ca și cum nu ar exista. De cele mai multe ori luăm oamenii din jurul nostru atunci când plecăm la locul de muncă sau ca să ne desfășurăm o altă activitate ca și cum i-am vedea și la întoarcerea acasă sau în altă situație pe cei care ne sunt cunoscuți. Dacă ne certăm cu o persoană și nu vrem ca să o mai vedem ea totuși va exista în realitate. Însă într-o zi aflăm că a murit și atunci ajungem ca să nu o mai vedem pur și simplu.

În situațiile în care trăim cu o persoană, de cele mai multe ori nici nu o apreciem. Într-o zi se îmbolnăvește și ajunge într-un spital și o vedem din ce în ce mai rar ieșind din arealul nostru de viață. Avem speranța și credința că se va întoarce acasă și totuși nu o mai face. Moare fără ca să ne luăm la revedere și vedem preț doar două sau trei zile un corp inert lipsit de viață. Urmează ritualul înmormântării în care plângem, însă nu percepem într-adevăr ce anume plângem. Ne întoarcem acasă și persoana respectivă nu mai este și atunci începem ca să realizăm dispariția fizică. Trec zilele și așteptăm ca să vină de undeva și nu mai vine. Așteptăm și întrebăm de ce a plecat și ne întoarcem la mormântul ei și vrem ca să o scoatem de acolo și nu iese. Nici nu ne mai aude și nici nu o mai vedem. Tristețea și durerea sunt tot mai profunde, iar dorul ne năpustește interior și totuși ceva ne duce înainte. Rana nu dispare ci numai se acutizează și timpul face ca să ne amintim momentele frumoase petrecute cu persoana respectivă. Având și o furie interioară pentru dispariția sa scoatem și momentele negative sau defectele sale pentru că de fapt o uram că a plecat. Încercăm, psihologii spun că după șase luni aproximativ, ca să înăbușim durerea interioară. Cei mai puternici dintre noi poate reușesc după mai puțin timp, iar cei mai sensibili poate au nevoie de mai mult timp pentru a ascunde mai bine durerea lor.

Precum ne dăm seama rândurile de mai sus reprezintă de fapt adevăratele tragedii și anume pierderea cuiva drag sau apropiat. Fiind conștienți de pericolul dispariției sau dacă vrem al morții, atât al nostru cât și al altor persoane, putem ca să le apreciem mai mult și ca să nu ținem cont de comportamentul lor neadecvat așteptărilor noastre. Eventual ca să le îmbrățișam mai des și să le iubim așa cum sunt ele. Toate acestea și nu numai pentru că nu se știe niciodată când va fi ultima dată când o vom putea face și nici nu vom percepe dispariția lor. Moartea există pentru a fi apreciată mai mult viața și toate lucrurile ei pentru că vine atunci când ne așteptăm cel mai puțin și face goluri interioare pe care nu le vom mai putea umple vreodată.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: