Legenda limbii române


În vremurile de demult oamenii vorbeau aceași limbă. Ei doreau ca să ajungă în ceruri unde credeau că trăiește Dumnezeu și au început ca să construiască o scară. Pe măsură ce o construiau și s-au apropiat de cer Dumnezeu le-a încurcat limbile, dar le-a dat și o pedeapsă pentru îndrăzneală. Italienilor le-a dat iubirea pentru artă, dar în afară de armata romană nu au mai primit conducători ai armatei. Francezii au primit iubirea, dar în schimb au primit revoluții. Rușii au primit literatura, dar au primit dictatura.

Ajungând târziu la această adunare românii au primit frumosul, dar au fost pedepsiți ca să primească conducători numai atât cât să fie scriși într-o carte de istorie. Poate de aceea spunea Alexei Mateevici că “limba noastră-i o comoară/ în adâncuri înfundată/un șirag de piatră rară/ pe moșie revărsata”. Versurile lui Mihai Eminescu sau amintirile lui Ion Creangă sună cel mai frumos în limba română. Picturile lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Theodor Aman numai în limba sufletului românesc se pot înțelege mai bine. Țăranul sau dascalita lui Octavian Goga, sacrificiul soldatului lui George Coșbuc sau al lui Liviu Rebreanu în românește prind sens. Muzica feerică al lui George Enescu, Dinu Lipatti sau naiul lui Gheorghe Zamfir în limba română se înțeleg cel mai bine. Exemplele frumosului pot continua, iar în privința conducătorilor povestea este exact atât cât să intre într-o carte de istorie. De la săbiile lui Burebista sau Decebal, palosele lui Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare sau barda lui Mihai Viteazul și ele intră într-o carte. La loc de cinste și onoare stau Alexandru Ioan Cuza și regii României care chiar dacă au fost străini au contribuit la povestea frumoasă a continuității limbii române : Carol I, Ferdinand și regina Maria. Carol al II-lea, în privința culturii căci în privința politicii sale este mai complicat, Mihai și miile sau milioanele de soldați care s-au jertfit pentru păstrarea identității limbii române cuprind file de onoare și de mândrie. Nu în ultimul rând povestea limbii române nu putea ca să fie scrisă fără corifeii “Școlii Ardelene” a “Junimii” sau tuturor oamenilor nementionati în aceste scurte rânduri despre frumosul limbii române. Din păcate cartea despre conducătorii români se încheie aici căci pedeapsa divină există de la începuturile lumii până în ziua de astăzi chiar dacă în cartea istoriei conducătorilor români ar mai fi loc. Să nu uităm noi ca vorbitori de limba română scrierile lui Gheorghe Vieru “….ci doar în limba ta/ durerea poți s-o mângâi/ iar bucuria/ s-o preschimbi în cânt….”. Așa că dragi români, cel puțin, nu numai astăzi la ceas aniversar, haideți să fim mândri de limba noastră. La mulți ani peste veacuri căci atât timp cât va mai fi un român în lumea aceasta se va mai auzi un glas frumos!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: