Teama de a greși


În România actuală avem o tendință incredibilă, inoculata din vesteda pruncie și a anume teama de a greși. Încă de când suntem copii avem tendința de a întreba “Este bine?”. Întrebăm învățătorii sau pe părinți din privire “Am greșit?”. În momentul în care devenim adulți avem aceeași tendință, dar apare rușinea de a mai întreba. Atunci devenim agresivi verbal sau chiar fizic pentru că noi credem că este o rușine. A te împiedica pe scările vieții și a cădea considerăm că este sfârșitul lumii. Mai mult la fel credem că dacă ne bâlbâim sau facem altceva care nu intra în dicționarul orgoliului sau al perfecțiunii. În aceste momente avem de ales cu a le asuma și de a le vedea ca și provocări ale vieții. Conștientizarea că numai din greșeli putem învăța și că așa se acumulează experiența vieții. Să nu ne mai fie rușine că nu mai suntem indestructibili și că putem ca să ne ștergem de praful dezamăgirilor vieții și să mergem tot timpul înainte. Așa vom putea ca să progresam ca indivizi și ca societate dacă învățăm din greșeli sau din piedicile existenței umane. În rest nu suntem nici atotștiutori și nici atotputernici…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: