Ursul care și-a vrut brazii înapoi


Într-o pădure de brazi, pe un drum de munte se vedea o familie de urși. Ei trăiau într-o bună înțelegere cu brazii care le înconjura zona lor de pădure. Vara le asigura umbra, iar iarna protecție împotriva zăpezii. Urșii și brazii chiar începuseră să dezvolte un limbaj comun stând de multe ori la taifas. Încet și sigur se dezvoltase legătura lor într-o frumoasă și durabilă prietenie. Atunci când se făcuse deja mai frig și urșii se pregăteau de a intra în barlog pentru a hiberna au făcut o mare adunare pentru a se despărți până când se va simți din nou aerul de primăvară. La orele serii cum discutau ei unul dintre urși, Gheara bruna, mormăi brazilor “Dar ce este cu voi? Vă văd parcă mai supărați.” Bradul cel mai bătrân bătând crengile sale se deslușea cam așa “Am auzit prin vânt de la brazii din partea de mai jos a muntelui că oamenii vor ajunge chiar până aici în această perioadă a anului. S-ar putea să nu ne mai vedem la primăvară. ” Ursul mirat le mormăi “Dar cum este posibil? Oamenii nu sunt atât de răi. Am văzut eu pui de oameni într-o zi care zâmbeau și râdeau. Ar fi incapabili să vă facă rău. ” Adierea altui brad se deslușea încă o dată “Ești naiv. Iarna trecută de abia am scăpat să nu ne taie. Au ei ceva sărbătoare spre sfârșitul anului lor când taie o mulțime de brazi. Nu se știe ce se întâmplă mai departe că nu s-a întors niciun brad de acolo să mai spună. ” Un alt urs mormăi mai gros “Am văzut eu brazi morți în casele oamenilor cu tot felul de luminițe pe ei. Este o adevărată crimă.” Gheara bruna revoltat mormăi revoltat “Ei, dar așa ceva nu se va întâmpla cu voi. Oamenii chiar nu sunt atât de răi. ” Discuția în contradictoriu mai durase câteva ore, însă Gheara bruna nu a fost convins. Orele fiind târzii urșii se retrasesera în barlogurile lor mormaind că-și vor lua la revedere în următoarea seară.

Dimineața devreme în pădure se auzea un sunet asurzitor și printre bătăile vântului se deslușea “Ajutor! Ajutoooor!”. Gheara bruna ieși imediat din barlog însoțit de ceilalți urși și au fost îngroziți când vedeau că prietenii lor brazii începeau să fie tăiați de drujbele nemiloase ale oamenilor. Gheara bruna mormăi celorlalți urși “Trebuie să facem ceva. Vor muri cu toții!” Un urs apropiat mormăi “Nu putem face nimic. Este mai bine să ne luăm puii și ursoaicele și să le ducem la adăpost până se vor îndepărta oamenii. ” Gheara bruna începu să plângă în timp ce alți urși urcau muntele. “Ei nu vor muri. Trebuie să fac ceva. ” În acel moment ursul alerga cât putu de repede spre locul unde brazii erau tăiați, însă imediat se auzira sunete de gloanțe ceea ce făcu pe urs să se ascundă. Mașinile au început să pornească spre drumul de asfalt, iar ursul după ele “Vă voi aduce eu înapoi. Până în primăvară veți prinde iar rădăcini și va fi totul ca înainte. ” Mașinile însă erau mult mai rapide, iar Gheara bruna a rămas în urmă.

Merse el ce merse și ajungând lângă o casă a vrut să intre ca să ceară ceva de mâncare. Locuitorii din casă s-au baricadat înăuntru, iar alții l-au fugărit cu furci, topoare și ce mai aveau la îndemână. A fugit ursul până la un moment dat a văzut multe lumini și o mulțime de mașini. Cu greu s-a ferit de câteva mașini care claxonau asurzitor. În cele din urmă a găsit cu greu ceva de ale gurii pe la anumite cutii mari din plastic. A văzut că oamenii ba aruncau cu pietre în el, ba fugeau de el. “Dar eu ce le-am făcut?” mormăi ursul ca pentru el. Mai umblase ursul încă vreo câteva zile, mai mult ascunzându-se până când într-o seară simți o impunsatura teribila. Ameți și căzând văzu oamenii apropiindu-se de el cu o seringa. Fusese urcat într-un camion și se trezi dimineața într-o pădure. Era singur și nicio urmă de om. S-a ridicat și a găsit ceva mere pe jos. După ce și-a potolit foamea a început să umble prin pădure cu capul plecat fără o țintă anume. “Cel puțin am scăpat de oameni. ” mormăi ursul. La un moment dat ca prin miracol văzu un brad prin fereastra unei cabane cu diferite luminițe în jurul căruia se aflau mai mulți oameni. “Îmi pare atât de rău că nu v-am putut salva, dragii mei prieteni veșnic verzi.” Merse mai multe zile până ajunsese la familia lui. Acolo a fost întâmpinat cu îmbrățișări și a mormăit “A-ți avut dreptate. Oamenii într-adevăr sunt răi. Îmi pare atât de rău că nu am salvat brazii. ” Un urs mai bătrân mormăi punându-i laba pe spate “Nu toți oamenii sunt răi. Sunt doar diferiți față de noi. ” Înțelegând mormaielile ursului intra în barlog și adormi. Visa un loc în care urșii, oamenii și brazii cântau și dansau și se îmbrățișau. Sfârșit!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: