Visurile de seară


Când totul pare abis și negru îmi iau deoparte inima și începem să vorbim în șoapte. Murmură încet ,prin palpitatii, că undeva în lumea aceasta există o inima care bate aceeași melodie ca și ea. Tresare într-un nesfârșit șuvoi și tot ingana al meu nume anonim numai de ea știută. Este un mister al ei și gândul tot se mai îndreaptă spre a mea inimă la fel. Ea se ascunde, tot mai sfioasă, dincolo de ochii lumii cunoscute, și în ea păstrează o nălucă ce îmi poartă numele în suflet. Nu are chip și nici o privire cunoscută încă mie, dar știu că undeva acolo tot mai există o inimă asemeni mie. Zariri ascunse și timide trimite câteodată în voie și totuși se inroseste încă de a sa prezentă simțire. Nu cere mult ci doar un sărut prins aievea și în zbor tocmai ca visurile să mai continue măcar o zi în inima ei. În visul cel de noapte vechi inima ei se întâlnește cu a mea inimă și povestesc. Ele s-au cunoscut dinainte de viață și se vor cunoaște în veci așa cum pesemne a fost scris de un autor din vechi povești. Inimile nu își spun vorbe ci doar cu gândul se hrănesc până în momentul când și fizic se întâlnesc. Pentru a lor întâlnire însă, dacă este scris, ar fi nevoie ca și ea și eu să ne cunoaștem așa cum se cunosc și oamenii fără să știm de timp și spațiu ci numai noi și două priviri. Poate că cele două inimi vor cunoaște de întâlnirea lor din fiecare vis nocturn. Dimineata însă sunt încă în lumea lor în șir de fapte și de mici piedici, însă nu de un gând modest și tot mai simplu de a se iubi fără să știe. Poate vreodată în viața aceasta, sper, ca cele două inimi totuși să se mai recunoască o dată și să sopteasca simplu “Bună! Sunt eu!” . Pentru că acesta este sensul unei vieți să umbli în căutarea unei inimi și să o unesti cu a ta pe veci. Păcat totuși că la naștere Scriitorul de destine desparte o inimă în două părți necunoscute. Doar cei mai norocoși dintre oameni sunt vrednici și demni să mai găsească cealaltă parte din întreg. Și totuși parcă merită căutarea pentru că dacă nu o mai găsești măcar trăiești și nu doar mai respiri vremelnic, astăzi tot mai puțin decât era ieri și tot așa ca analfabetul unui amor neîmplinit când va mai fi o viață. După viață insa nu va mai fi la fel…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: