Pisicii careia-i plăcea să se uite la televizor

Femeia intrase ușor în casă. Era istovita după orele de muncă. Ca de obicei era întâmpinată de mieunatul irezistibil al pisicii sale, Pufuleț. O găsise pe lângă gunoaiele din apropierea blocului unde locuia. Mieunatul ei trist o îmbiase să-i cumpere un plic de mâncare și de acolo a pornit o frumoasă prietenie. Ca și acum,Continue reading “Pisicii careia-i plăcea să se uite la televizor”

Balada fetelor de altădată

Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”, Chiar si fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost. Înainte erau tandre, mai cuminți, mergeau la școală Acum au ca singur scop, sa bage bărbații boală. În trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar, Astazi nu au timp de flori, stauContinue reading “Balada fetelor de altădată”

O nouă dimineață

Într-o dimineață, de sfârșit de toamnă, s-a așternut bruma, ce înghetase totul în a ei cale. Frigul o însoțea și un vânt pesemne ce aducea pustiul printre cele vii. Câteva frunze, care mai rămăseseră din copacii bravi, mai dansau între ele într-un ritm alert. Între atâtea semne ale vremii reci se distingeau glasuri de neînțeles.Continue reading “O nouă dimineață”

Bătrânul care avea o bota

Într-un oraș oarecare trăia un om bătrân. Soția lui murise cu ani în urmă și de atunci stătea singur în apartamentul său. Avea un băiat, dar și acela stătea în alt oraș. În fiecare dimineață se trezea la ora 6 admirând de la geamul său cum fiecare om se trezea. La geamuri se vedeau luminițeContinue reading “Bătrânul care avea o bota”

Motanul care s-a îndrăgostit de o cățelușa

Într-o curte a unor oameni trăia un motan gri. Începând de dimineață trecea pe la poiata unde bărbatul mulgea vacile și motanul primea într-o cutiuță lapte. Avea apoi obiceiul să se plimbe prin curte și împrejurimi ca să adulmece vreun șoarece, șobolan sau vreun motan să nu fi ajuns pe acolo. Era renumit printre motaniiContinue reading “Motanul care s-a îndrăgostit de o cățelușa”

Dacă s-ar trezi strămoșii noștri

Dacă s-ar trezi strămoșii noștri bravi din morți nu le-am putea zice prea multe. De s-ar trezi un ostean de al lui Mircea cel Bătrân, mort cu sabia în mână după multe lovituri, să-i spunem că ne-a învins o boală. Sa-i spunem noi lui Vlad Țepeș că nu mai respectăm nici legi și că avemContinue reading “Dacă s-ar trezi strămoșii noștri”

Întrebări existențiale

– De ce poate sosi acasa o pizza comandata, mai repede decat ambulanta? – De ce lumea comanda un cheesburger dublu, o portie mare de cartofi prajiti si un cola light? – De ce putem gasi un loc de parcare rezervat pentru handicapati in fata patinoarelor? – De ce se vand pachete cu cate 10Continue reading “Întrebări existențiale”

Câinele care a părăsit oile

Într-un ținut de munte trăiau oile la stână. Erau albe sau negre și erau păzite toate de patru câini ageri. Lângă ele erau doi ciobani mai neștiutori de carte care erau însă chiar din partea locului. Pe lângă ele mergeau agale doi măgari care credeau că de fapt pe spinarea lor se ducea toată turma.Continue reading “Câinele care a părăsit oile”

Sfaturi de viață primite de la mama

Mama m-a învăţat SĂ APRECIEZ O TREABĂ BINE FĂCUTĂ: „Dacă vreţi să vă omorâţi între voi, mergeţi afară. De-abia am terminat de făcut curat”. Mama m-a învăţat ce e RELIGIA: „Roagă-te să iasă oja aia de pe dulap”. Mama m-a învăţat ce e LOGICA: „Pentru că aşa am zis eu, de-aia”. Mama m-a învăţat MAIContinue reading “Sfaturi de viață primite de la mama”

Cocoșul care a învins un uliu

Într-un sat oarecare de pe această lume largă era o casă frumușică unde locuiau o femeie, un bărbat și doi copilași zglobii. Averea lor era pământul, vaci, porci, oi, rațe, gâște, găini, o pisică și un câine. În fiecare dimineață bărbatul pleca la muncă, mai târziu copilașii către școală, iar pe acasă rămânea doar femeia,Continue reading “Cocoșul care a învins un uliu”