Omul care a vrut ca să-l cumpere pe Dumnezeu

Acum mult timp într-un sat uitat de lume trăia un bărbat. El avea o soție și un copil. Omul lucra pământul, iar femeia avea grijă de gospodăria lor. Bărbatul însă era zgârcit și de multe ori vorbea foarte urât cu soția lui. Până într-o zi când femeia s-a îmbolnăvit și nu mai avea cine să facă de mâncare, să spele și copilul începuse să nu se mai ducă la școală. Atunci bărbatul și-a luat toți banii săi și-a plecat la biserica din sat unde găsind preotul i-a spus “Părinte, aici sunt toți banii mei munciți de când am cunoscut-o pe soția mea. Am fost cu ea la toți doctorii de când s-a îmbolnăvit și ea tot mai rău se simte. Îți dau ție banii mei ca să-i dai lui Dumnezeu. Vreau ca să-i cumpăr sănătatea soției mele care este și mama copilului meu. ” Preotul, vizibil înduioșat de dorința bărbatului, i-a spus “Omule, Dumnezeu nu lucrează așa. Dacă te rogi din tot sufletul El te va asculta și dacă soția ta mai are zile ca să trăiască va mai trăi, dar dacă este scris să moară nu ai ce să faci decât să te supui voinței Lui. ” Omul enervat i-a răspuns “Unde trăiește acest Dumnezeu al tău? Mă duc personal ca să-i duc banii sau eu nu mă mai întorc acasă ca să văd cum soția mea se stinge pe zi ce trece. ” Nemaiavând răbdare ca să asculte răspunsul preotului, bărbatul a început să umble prin toate orașele oprindu-se de fiecare dată la o biserică sau mănăstire. Acolo se ruga și apoi întreba preotul sau călugărul unde poate să-l găsească pe Dumnezeu ca să-i cumpere viața soției lui. A umblat luni întregi mâncând doar cât să poată să plece mai departe pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Dându-și seama că nu-L găsește deznădăjduit s-a urcat pe o stâncă și a început să strige “Unde ești Dumnezeule? Îți dau toți banii mei, dar nu-mi lua soția!”. Printre șiroaie de lacrimi a mai strigat de câteva ori și fiind obosit a adormit. În momentul în care s-a trezit a văzut din depărtare apropiindu-se un bătrân cu o barba albă. Bătrânul l-a întrebat “Ce faci omule aici?”. Bărbatul i-a spus toată povestea printre șiroaie de lacrimi. Vizibil afectat de ceea ce auzise bătrânul i-a răspuns “Știi și eu când eram mai tânăr am pățit ceva asemănător. Mi s-a îmbolnăvit mama și tata a plecat de lângă mine. După ce mama mea a murit am rămas singur și a trebuit să renunț la școală, să lucrez mult pentru a-mi potoli foamea. Dormeam pe unde puteam găsi un loc ferit de oameni. Eram fugărit de ei fiind privit ca un vagabond incapabil de ceva bun. Foarte greu și după multe căutări am putut ca să fiu cioban al oilor pe care le vezi în apropierea noastră. Vrei să se întâmple la fel cu fiul tău?”. Fiind ca lovit de fulger bărbatul realiza faptul că totuși are un copil care are nevoie de el și parcă-și vedea fiul său hăituit de toți oamenii și suferind de foame sau de frig. Se ridică și începuse ca să fugă spre locul unde era casa sa. Chiar cumpărase un cal pentru a ajunge mai repede și era decis ca să ofere o viață îndestulătoare fiului său. După un drum lung a ajuns în satul său unde dădea din nou binețe tuturor oamenilor. Pe măsură ce se apropia de casa sa parcă simțea o durere în piept și îi curgeau lacrimile. Deschise poarta casei sale și intrase în curte. Nu era nimeni acolo și intrând în casă a văzut o curățenie desăvârșită. S-a așezat pe pat și a adormit cu gândul greu al morții soției sale.

În momentul în care s-a trezit a văzut pe masă foarte multe bucate și nu-i venea să creadă. Fiul său mânca liniștit la masă, iar lângă el era un ghiozdan. “Tatii! Te-ai întors!” spuse copilul și-i sărise în brațe. “Da, fiul meu. M-am întors și nu am să mai plec niciodată. ” Plansera amândoi și pe măsură ce mâncau a întrebat “Dar cine a gătit o mâncare atât de bună? Este exact așa cum făcea mama ta. ” Copilul nu putuse să spună ceva când din prag se auzise “Eu.” Era soția lui în carne și oase, zambareata ca în vremurile de odinioară. “Cum? Tu trăiești?”. “Da. Trăiesc precum mă vezi. După ce ai plecat tu m-am simțit atât de rău încât a trebuit să fiu dusă la spital. Am crezut că nu voi mai trăi pentru că nu aveam nici bani de medicamente sau de spitalizare. Atunci doctorul mi-a zis că să nu-mi fac griji că totul este plătit de preotul satului nostru. După ce ai plecat tu de la el le-a povestit oamenilor din sat și împrejurimi cum te-ai dus la el și i-ai oferit bani lui Dumnezeu ca să mă facă sănătoasă. De asemenea că ai plecat val vârtej de acolo ferm convins că o să-mi cumperi sănătatea de la Dumnezeu. Atunci oamenilor le-a fost milă și au strâns bani întocmai ca să mă vindec. “

Au trăit mulți ani de atunci înainte oamenii noștri și au avut și alți copii sau nepoți. Preotul, în schimb, le-a spus multor oameni că un bărbat a fost atât de dornic ca soția lui ca să trăiască că l-a căutat pe Dumnezeu luni întregi pentru a-i cumpăra sănătatea și a găsit-o în credința lui că ea se va face bine. În momentul în care s-a întors acasă Dumnezeu l-a răsplătit prin vindecarea ei. Unul dintre oamenii care au auzit povestea omului care a vrut ca să-l întâlnească pe Dumnezeu mi-a povestit și mie și eu v-am scris-o cam așa. Sfârșit.

La mulți ani bărbaților!

Cu ocazia zilei internaționale a bărbaților urăm astăzi, 19 noiembrie, la mulți ani tuturor bărbaților din întreaga lume. Pentru a traduce acest termen vom apela la dicționarul feminin al limbii române. Cu alte cuvinte la mulți “celui care nu mai este la fel ca la început ” , “bețivului” , “nu știi să faci nimic….fără mine ” , “frustratule” și alte cuvinte dulci pline de alint. Pentru a preciza că “nu mai sunt bărbați adevărați în zilele noastre căci toți vreau numai sex” pentru a cita în continuare din același dicționar. În aceeași viziune asupra vieții un bărbat este nevoie ca să fie: respectuos, atent, potent financiar și sexual, descurcăreț, atent, cititor de gânduri și nevoi ale femeii, sportiv, cel puțin ajutor în gospodărie, sigur pe el, bodyguard, om priceput la toate în casă, sensibil, curajos, inteligent, cult și încă pe atât de multe calități specifice fiecărui caz feminin în parte. Nu s-au enumerat calitățile a mai multor bărbați ci a unui singur bărbat. Femeile trebuie să arate bine și nu enumerăm mai multe calități căci nu este ziua lor astăzi.

În completarea faptului de a fi bărbat într-o incursiune a vorbelor poporului enumerăm calitățile unui bărbat: harnic, curajos, bețiv, să-și bata femeia și să o facă gospodină, să facă bani, om priceput la toate în gospodărie și ca femeia să nască băieți pentru a-i duce numele de familie mai departe și a avea moștenitori.

În tot acest timp bărbații secolului XXI din România umblă cu pantaloni mulați, aruncă banii la lăutari, fac sală și concurență femeilor la spa, saună, masaj, pedichiura, manichiura, coafură și nu au chef să răspundă întrebărilor femeilor. Ele, bietele, au devenit bărbații secolului nostru pentru că au sau vreau ca să devină independente și urăsc misoginismul bărbaților cu bani. Doar nu ne gândeam că au nevoie de calitățile unui bărbat mai sărac, dar bogat sufletește. Să nu intram totuși în basme sau mai bine zis în serialele turcești sau sud americane de la televizor.

În aceste condiții profitând că bărbații adevărați sunt împreună cu femeile la manichiură ajungem să ne întrebam retoric cui spunem “la mulți ani ” în ziua de 19 noiembrie. Oricum nu sunt la modă bărbații fideli, curajoși, autentici, onesti, plini de valori sufletești, ambițioși, culți și sportivi cu un venit mai decent. Nu sunt suficienți de bărbați în acest sens. Așa că definiția bărbatului o lăsăm femeilor în funcție de personalitatea lor, preferabil fără prea multe fițe narcisiste și a coloanei vertebrale a bărbatului.

De ce strigă o persoană atunci când este supărată ?

Spune o poveste tibetană, că într-o zi un bătrân înțelept și-a întrebat adepții: – De ce țipă oamenii unii la alții când sunt supărați?
Bărbații s-au gândit pentru câteva momente:

  • Pentru că ne pierdem calmul – a spus unul – de aceea am țipat.
  • Dar de ce să țipi când cealaltă persoană este lângă tine? – întrebă omul înțelept – nu este posibil să-i vorbești cu voce joasă? De ce țipi la o persoană când ești supărat?
    Bărbații au dat alte răspunsuri, dar niciunul nu i-a mulțumit pe înțelept.
    În cele din urmă el a explicat:
  • Când doi oameni sunt supărați, inimile lor pleacă departe. Pentru a acoperi distanta trebuie sa urle, ca sa se auda. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare vor trebui să țipe ca să se audă unul pe celălalt prin mare distanță.
    Atunci înțeleptul a continuat:
  • Ce se întâmplă când doi oameni se îndrăgostesc? Ei nu țipă, dar vorbesc încet, de ce? Inimile lor sunt atât de aproape. Distanța dintre ei este foarte mică.
    Omul înțelept a zâmbit și a spus:
  • Când se îndrăgostesc și mai mult, ce se întâmplă? Ei nu vorbesc, ci doar șoptesc și devin și mai aproape în dragostea lor. În sfârșit nici nu au nevoie să șoptească, doar se uită unul la altul și atât.
    Așa sunt doi oameni apropiați când se iubesc…
    Apoi el a spus:
  • Când te cerți nu-ți lăsa inimile să plece, nu spune cuvinte care te distanțează mai mult, poate veni o zi în care distanța este atât de mare încât să nu mai găsească drumul înapoi.

Intre inimile noastre, trebuie să existe o “punte” de gânduri bune și iubire! (Text preluat)

Omul care trăia din vise

În timpuri neprecizate trăia un om simplu. El, pentru că era nemulțumit de locul lui de muncă, se visa având foarte mulți bani din care să dea din ei și săracilor. În altă zi pentru că nu avea o casă a lui vedea cu ochii deschiși și-și tot planifica modul cum să-și aranjeze casa. Dacă avea o răceală simplă deja se și vedea cu o sănătate de fier fără a lua cere sfatul vreunui doctor. Mai mult obligat lua medicamente pentru a-i trece betesugul. Simțea în toate acestea că-i lipsea o persoană pe care să o iubească și atunci idealiza pe fiecare fata pe care o vedea în calea sa. Voia să fie cam de înălțimea lui, brunetă, cu ochii căprui și știa și toate calitățile ei.

Numai că, așa cum se întâmplă de obicei, pentru că idealiza totul și nu se întâmplau toate dorințele lui devenise foarte supărat. Numai că aceste supărări pe măsură ce trecea timpul deveneau mai mari. Dintr-o persoană cu vârsta de treizeci de ani avea aspectul de optzeci de ani. Nici nu zâmbea, iar de râs trebuia să stea mult timp pentru a-și aminti când a gustat într-adevăr ultima glumă. Oamenii începeau din aceste motive să-l ocolească pentru că toată ziua se plângea de nemulțumirile lui. Ba mai mult la rândul său se izolase de oameni și începuse să consume alcool numai în locul unde stătea. Orice i-ar fi spus ceilalți oameni el o ținea pe povestea lui și chiar da vina pe Dumnezeu pentru toate problemele lui. Nu-i convenea nici vremea de afară. Dacă era soare era prea cald, iar dacă ploua nu-i plăcea că-l udă.

Într-una din zile fiind și sub influența alcoolului, certându-se cu șeful său care-i văzuse faptul că nu mai muncea prea mult și era mai leneș, i-a reproșat lipsa de implicare la locul de muncă. Binenteles omul nostru i-a răspuns că pentru banii respectivi să se bucure că mai vine la locul de muncă. Reacția șefului său a fost pe măsură și l-a concediat. Atunci omul a plecat val vârtej fără a se uita înapoi direct în primul magazin pentru a-și cumpăra alcool. Ajungând în drumul său spre locul unde stătea a trecut pe lângă un alt om în scaun cu rotile care era înconjurat de mulți oameni pe care-i făcea să râdă. Mare mirare a fost că și pe omul nostru l-a făcut să guste glumele sale. După ce lumea s-a mai îndepărtat a început să vorbească cu el și l-a întrebat “Păi bine tu ești în scaun cu rotile. Cum poți să fi tot timpul bine dispus? Nu poți să umbli, să alergi și chiar ai nevoie de ajutor ca să urci scările. Eu nu aș putea trăi așa. ” Omul în scaun cu rotile i-a zâmbit blând și i-a răspuns “Păi, vezi tu, eu acum ceva timp aveam tot ce-mi putea dori și nici nu apreciam nici familia, averea mea și eram doar la petreceri toată noaptea. Părinții mei îmi dădeau bani pentru ca să mă duc oriunde voiam. Într-o zi fiind și sub influența alcoolului am făcut un accident în urma căruia am rămas paralizat. Nu-mi simțeam deloc corpul și nici capul nu-mi puteam mișca. Am stat un an de zile pe un pat și mâncam numai prin perfuzie. Tatăl meu care este preotul acestei biserici în fața căreia ne aflam m-a îndemnat într-una dintre zile ca să mi mișca degetul. Nici nu-ți închipui cât de mult am plâns că nu am putut. Atunci mi-a spus că este vorba de a-mi aprecia degetul, mâna și tot corpul și să-mi dau seama de importanța fiecărei părți a corpului pentru mine. Să apreciez că am mai primit o șansă la viață în vreme ce prietenii cu care eram în mașină au murit. Înțelegând toate acestea în fiecare zi am început ca să lucrez la mine și fiecare părticică a corpului meu a început ca să se miște. Astăzi pot să stau într-un scaun cu rotile și mai devreme eram atât de bucuros pentru că tatăl meu m-a anunțat că a găsit un doctor care mă va opera iar și am toate șansele să merg din nou. ” Omul nostru începuse să plângă la auzul poveștii omului în scaun cu rotile și uitând de plasa unde se aflau sticlele cu alcool a fugit de acolo. Ajungând acasă și-a dat seama că și el are ce să aprecieze în viața lui. Are un loc unde să stea, poate să-și folosească toate părțile corpului, are toate simțurile și începuse încet să zâmbească. Și-a dat seama că demult a dorit să fie bucătar și să gătească pentru ceilalți oameni. A început să pregătească mâncarea care-i ieșea cel mai bine și a fugit cu ea ca să o guste și omul în scaun cu rotile. Acesta l-a întâmpinat cu cel mai cald zâmbet și după ce a mâncat cu poftă toată mâncarea i-a răspuns “este cea mai bună mâncare pe care am gustat-o vreodată. Știu un loc unde angajează bucătari. Du-te acolo și depuneți CV-ul și poate te vor selecta pe tine. “

După câteva luni omul nostru a ieșit de la locul de muncă unde era un foarte apreciat bucătar și se îndrepta spre casă. Urma să se întâlnească cu femeia pe care o iubea și urma ca să-i fie soție. Observă că un alt om se deplasa mai greu și fiecare strădanie de a sa devenea un pas înainte mai bine făcut. În momentul în care a vrut ca să-l ajute și-a dat seama că este omul care umbla în scaun cu rotile. După ce și-au dat binețe și s-au îmbrățișat omul în scaun cu rotile care mergea normal acum i-a spus “Vezi totuși că visele se îndeplinesc dacă muncești pentru ele și pui pasiune și apreciezi ceea ce ai atât cât este?”.

Poate că așa este și în viața de toate zilele noastre să apreciem ceea ce avem și să muncim pentru visele noastre și într-o zi se vor îndeplini. Întocmai ca în povestea omului nemulțumit și a omului în scaun cu rotile.

Jurnal pandemic online

Dis de dimineață, când luna este încă pe cer, se trezește un profesor pentru a realiza cursuri online. După savurarea cafelei făcută în grabă începe munca. La ora 8 începe prima oră de curs pregătită în prealabil cu schițe, filmuleț și curiozități. Prezența elevilor este covârșitoare în număr de trei indivizi. Școala cere transmiterea în direct a orelor însă profesorul are probleme în a se conecta la aplicație. Are instalate pe telefonul propriu încă două aplicații perfect funcționale. Școala însă lucrează cu a treia aplicație. După postarea în grupul de whatsapp începe de la ora 9 următoarea oră. Profesorul entuziast “hai că acum va merge ” este dezamăgit din nou. Aplicația școlii nu funcționează, iar pe messenger când sună se vede pe grupul claselor ” nu vă aud ” , ” nu pot să vă văd ” , “nu mă pot conecta ” și alte lucruri. De asemenea fișele de lucru, filmulețul este trimis pe grup. Și mai urmează în curând încă o oră poate mai teribilă.
Nu sunt eu cel descris ca și trăiri și senzații în cele două ore de viață ale zilei de joi prezente. Personal îmi convine că nu mă deplasez în frig sau ceață, dar senzația că pierd vremea nu cred că se poate lua. Poate că sunt și alți profesori în aceeași stare inertă și presupusă de mercenari. Când mă gândesc că acum trebuia să am o pauză de o oră și apoi să le povestesc elevilor de marii greci antici. Deci vă rog frumos nu îmi dați bani, sporuri și confort. Atât vreau un saculet cu o carte și ceva de ale gurii că eu plec din pandemie. Acolo poate simt ceva din frumusețea lumii că aici sunt dezumanizat și mă simt neputincios..

A murit Benone Sinulescu!

Când Dumnezeu are nevoie de oameni talentați ne ia nouă artiștii, sportivii sau alți oameni de seamă. Benone Sinulescu a plecat astăzi dintre noi fizic, încheindu-si existența pe Pământ începută în ziua de 24 mai a anului 1937 în localitatea Siriu din județul Buzău. Deprins din fragedă pruncie cu viața și problemele de la sat le-a transpus în cântecele sale. Culegător de melodii oriunde a cântat în lume nu s-a dezis de portul tradițional locului de baștină. A încântat oameni și le-a făcut viața mai frumoasă cu paharul ridicat în sus. Poate acum Stela Popescu da gurița sa acolo în Rai lui Nea Benone. Roata vieții nu se mai învârte și nici mandrutele nu mai ies lângă căsuța cu pridvor. Radu acum și-a dat seama de viața sa și crescând poate-și apreciază mai mult mama sau viața sa. Câte alte mandrute și câți alți ficiori sau câte pahare și petreceri vor rămâne pustii pentru că nu mai are nici să le mai pomenească. Tradițiile populare din zona sa din Buzău care se pierd pentru că Nea Beni s-a grăbit să plece. Se va întâlni acolo cu mulți alți interpreți ai muzicii populare care este specifică tradițiilor poporului român. O parte din identitatea noastră moare astăzi lăsându-ne mai săraci în suflet și în privire.

Pentru toate cântecele tale și pentru faptul că ne-a încântat cu prezența ta este demn ca să-ți mulțumim Benone Sinulescu. Tu nu vei muri pentru noi căci existența ta spirituală va dăinui atât timp cât cineva va mai asculta de pe un pick-up, casetofon sau mai nou internet ceea ce ai lăsat în urmă. Îți datorăm ție continuarea tradițiilor poporului român și să nu lăsăm să moară valorile sale. Astăzi în ziua despărțirii de tine în formă fizică noi, cei care te-am ascultat îți dorim un drum lin spre stele și știm că ne vei veghea și de acolo. O liniște deplină în suflet și fie ca Dumnezeu să-ți acorde un loc de cinste așa cum meriți între rapsozii din Rai. Odihnă veșnică și Dumnezeu să te ierte și să ne ierte dacă ți-am greșit!

LEGEA COVIDIANĂ

Dacă te îmbolnăvești după prima doză, este pentru că îți lipsește a 2-a doză.

Dacă te îmbolnăvești după a 2-a doză, înseamnă că nu trecuseră 21 de zile.

Dacă te îmbolnăvești după 21 de zile, ”injecția este pentru a nu te îmbolnăvi grav”.

Dacă evoluția bolii e gravă, ”injecția este ca să nu mori”.

Dacă mori, ”nicio injecție nu este 100% sigură. Este vina asimptomaticului că nu a vrut să se injecteze”.

Și pentru că trăim vremuri excepționale…

  1. Producătorul serului nu este responsabil.
  2. Guvernul nu este responsabil.
  3. Nici asistenta care te înțeapă nu este responsabilă.
    Dar dacă nu-ți injectezi serul, TU ești responsabil!

By Cristiana Iulia

Atunci când îmi cunosc iubirea…

Atunci când îmi cunosc iubirea nu o vând primului cumpărător care are vile sau mașină. Nu o vând pentru că pentru mine nu are preț plătit în ceea ce este material. Este parte a spiritualității mele venind să completeze un întreg. Nici măcar pentru o fustă scurtă sau un decolteu dotat de vreo ființă nu-mi dau iubirea. Ea este deasupra a tot ceea sunt și mă înalță de la pământ când ea-mi zâmbește șugubeț, iar în momentul în care o sărut o să mă vedeți cocoțat pe un nor. Nici chiar de ciuda nu cobor de acolo și dacă ar fi să primesc averi, palate și diplome înflorate cu toate școlile pe care nu le-am absolvit. O clipă de iubire pentru mine este însăși esența existenței idealizate deci nu aveți cum să-mi luați iubirea. Ea întotdeauna este dincolo de sentimente și este demonstrată deseori prin fapte. Chiar dacă eu însumi mai fug de ea în dese rânduri ea fuge după mine mai repede decât vântul. Șoptește suav pentru a-mi ajunge în suflet căci chiar dacă sunt un pierzător al vremii ea tot mă va îmbrățișa strâns și nu-mi va da drumul nici când voi vrea ca să o arunc la cel mai apropiat tomberon. Mă scutură de ceea ce este murdar, mă curăță și mă ridică tot zburând printre nori, strânși de mână când este bine și mai ales când este rău. Cu toate defectele mele ea își ascunde dezamăgirea și vrea ca să-mi văd mai mult partea mai bună.

Spuneți și voi oameni dragi cum să nu respecți, să acorzi atenție și să pui într-un ideal un asemenea sentiment? Pentru că tot ceea ce înseamnă liniște și împlinire tot în iubire eu găsesc. Atunci să nu-i fiu eu fidel și să nu-i dau sufletul meu așa cum este plin de defecte și de calități? Așa suntem și noi oamenii plini de o iubire imensă în suflet și ne lăsăm pradă sentimentelor urâte când putem iubi doar pur și simplu. Poate că așa este și iubirea făcută când o preamaresti să-ți și fie adusă….

Un exercițiu de imaginație canin

Aceste rânduri sunt scrise pentru oamenii care au suflet și iubire pentru animale, în cazul de față câini. Dacă se întâmplă să nu aveți aceste trăsături opriți-vă. Rulați în mod virtual mai departe în speranța mea că veți găsi ceva mai interesant.

Pentru celelalte persoane haideți să facem un exercițiu de imaginație și să presupun că în următoarea viață, conform teoriei reîncarnarii, ne vom transforma într-un câine. Să avem o mamă câine vagaboanda care după momentul alăptării să ne lase în lumea largă fără un sprijin. Să începem să umblăm prin lume și oricât am fi de triști noi numai să putem lătra. Oamenii să ne perceapă ca agresivi și să ne alunge cu pietre, bote sau orice altă formă de amenințare. Nimeni să nu ne mângâie sau să ne îmbărbăteze aruncându-ne măcar o bucățică de carne. Să fim tot timpul flămânzi căutând în fiecare zi doar o bucățică de mâncare. Poate cineva rău să ne ia și să ne ducă într-o curte și să ne lege cu un lanț dându-ne mâncare doar când își amintește de noi. Să fie câte un om care să ne mai bata și să ne fie frică tot timpul. Noi să nu știm numai să mârâim sau să lătram. Orice sunet de clemență să fie de prisos. Într-o zi să considere că nu mai suntem buni și să vrea să ne omoare prin spanzurare într-un loc ascuns. Dacă Dumnezeu va vrea să scăpăm de acolo și să înceapă iar goana după mâncare și apă. Oamenilor pe care-i întâlnim să vrem să le întindem lăbuța pentru o mică mângâiere și iubire. Întâmplându-se să avem noroc și fim primiți într-un adăpost de câini și acolo să fie și alți câini la fel de speriați și supărați pe soartă ca și noi. Să sperăm în fiecare zi când vedem oameni că unul dintre ei ne va lua într-un loc mai bun ca să avem și noi un spațiu numit acasă. Fiecare noapte să ne găsească în același adăpost care are și probleme financiare și trăiește cu greu pentru a acoperi nevoile câinilor. Devenind bătrâni să ne așteptăm doar obștescul sfârșit care vine fără ca să fim suficient de norocoși să ne ia cineva acasă, să ne îmbrace pe timp de iarnă, să avem un nume și o dulce mângâiere. Să închidem ochii pentru totdeauna fără să cunoaștem mângâierea și iubirea și să le arătăm cât de frumoși suntem la suflet.

Dacă le știm toate acestea de ce noi oamenii chinuim de multe ori câini devenind mai răi decât ei? Oamenii devin câini feroce și câinii cei mai blânzi și iubitori oameni la suflet. Trădează un om numai atunci când mor și noi nu le apreciem atașamentul, respectul sau fidelitatea lor. Cel puțin să conștientizăm și să empatizam cu animalele dacă nu putem să facem mai mult deocamdată. Poate așa lumea va deveni un loc mai bun…

Scrisoare către persoana mea mai tânără

Cu drag îți scriu aceste rânduri eu, cel trecut prin câțiva ani ai vieții și vreau ca să ajungi cu un bagaj mai înțelept pentru perioada când vei mai avea anii mei.

În primul rând să nu-ți fie frică să-ți trăiești viața. Să o iubești sincer și frumos din tot sufletul neinteresandu-te de ceea ce zic ceilalți. O viață ai și timpul trece atât de repede că nici nu-ți vei da seama. Nu ești un copac ca să stai în același loc ci du-te și explorează lumea. Colindă toate locurile frumoase din lumea largă fără să vrei întotdeauna să te întorci acasă. Dacă totuși te vei întoarce hai la aceia dragi ție care oricum vor fi puțini. Căci mulți oameni vei cunoaște în viață, dar puțini dintre ei sunt meniți să stea. Cine va vrea să plece închide ușa după ce a plecat și lasă loc celor care vor să intre fără a bloca ușa între ei. Nu cerși clipe de la ei și nu-i obliga cu nimic. Tu doar fi la fel în gânduri, vorbe și în fapte și nu uita, chiar și în momentele mai grele, să zâmbești tot mereu.

Să iubești mult femeile și să le accepți așa cum sunt fără a le pune pe un piedestal căci au și calități sau defecte precum le ai și tu. Nu tolera femeile cărora și la care nu le faci bine și lasă-le să plece așa cum au venit fără regrete în suflet. Pe acelea la care și care-ți vor face rău percepe-le ca o experiență de viață care te-au modelat pentru momentul în care va veni aleasa. De ea să ai grijă tot mereu, să o respecți, să-i acorzi atenție atunci când are nevoie și dacă plânge nu-i spune nimic ci doar îmbrățișez-o dulce pentru că atunci ea striga după un sprijin și va vrea să fi chiar tu acela. Pe ceilalți oameni nu-i lăsa ca să decidă binele sau răul tău și tu doar trăiește pentru tine și oamenii apropiați fără a-ți confunda viața cu a lor. Nu uita să muncești mult și inteligent pentru ca în timpul tău liber să poți să faci ceea ce-ți place. Să faci mult sport pentru a vedea de câte ori îți poți depăși limitele, să faci fotografii la tot ceea ce te impresionează și stai foarte puțin pe internet. Să-ți placă lumea reală cu toate stângăciile, impiedicarile sau imbujorarile tale. Pentru că a te supăra pe defectele tale este o pierdere de energie și le poți corecta tot mereu. Calitățile să le scoți tu pentru tine în evidență de câte ori poți fără a fi superior sau arogant. Îți vei da seama că va fi nevoie să înveți orice, oricând de la oricine și cărțile îți vor fi cel mai bun prieten tot timpul.

Să nu crezi cumva că sunt un frustrat sau plin de regrete ci doar vreau ca să nu-ți pierzi timpul cum mi l-am pierdut eu cu oameni și lucruri inutile. Poate că așa este și viața făcută produs al unor lecții învățate tot mereu și dacă le conștientizăm nu le vom mai repeta vreodată. Numai că ea are și darul de a ne scoate multe lucruri, frumoase sau urâte în viață pentru a ne testa capacitatea de a le trece așa cum are încredere în noi veșnic și bunul Dumnezeu.