Sărăcia

Sărăcia poate să fie de două feluri: financiară și morală. În viața aceasta sunt oameni care nu au fost ajutați de soartă și au preferat cinstea, corectitudinea și verticalitatea în munca lor și au rămas săraci. Nefiind ajutați de destin chiar dacă au muncit din greu au rămas doar la limita existenței lor. O altă categorie și este cea mai condamnabilă, care, din anumite motive, alcool sau alte aspecte nocive sau care refuză efectiv ca să lucreze și este foarte săracă. Din aceleași principiul moral inexistent este și sărăcia morală. Oamenii cu bani mulți, ilegal sau legal obținuți, care au numai bani, dar nu au cinste, corectitudine, fidelitate nici măcar față de ei. Cu alte cuvinte au numai bani și nimic altceva bun în ei. Banii lor fiind și în suflet consideră că pot trata pe cealaltă categorie ca mizerii și după fitele lor bogate. Adevărul este că de fapt oamenii bogați, în marea lor majoritate, sunt mai săraci, moral sau chiar cu duhul decât aceia săraci financiar. Practică de multe ori fațada și minciuna, în special față de ei, pozand o fericire care, în realitate și în sufletul lor, nu există.

Atunci ajungem ca să ne întrebăm retoric care este bogăția preferată: financiară sau a sufletului. Concluzia mea este ca niciodată să nu uităm că viața aceasta a noastră are un principiu al bumerangului și că ceea ce împărțim în viață așa ceva primim atunci când nu ne așteptăm și cum nici nu ne așteptăm. Sărăcia este rușinoasă când te mulțumești cu ea și nu vrem să fim mai mult decât suntem. Banii munciti din greu reprezintă o împlinire mult mai mare sufletească decât aceia obținuți ilegal. Ideal ar fi ca să avem un echilibru financiar, dar mai ales obținuți în modul în care să ne asigure liniștea sufletească. De multe ori putem avea foarte mulți bani, dar să nu fim fericiți. Chiar dacă vorba populară spune că “banii nu aduc fericirea ” este clar că fericirea nu este posibilă dacă nu sunt bani. Adevărata avere este reprezentată și de faptul de a fi un om în plenitudinea înțelesului cuvântului. Averea se poate duce oricând, dar calitatea de om este veșnică chiar și după moartea noastră fizică. Nu vom muri nici după înmormântarea noastră dacă oamenii își vor aduce aminte de noi. De multe ori oamenii își aduc aminte de ceea ce lăsăm din suflet și nu din portofel. Așa că dacă principiile mele sunt falimentare pentru alte persoane pentru mine în schimb reprezintă temelia calității unui om. Și sunt foarte rari în ziua de astăzi…

Legenda albinei


A fost odată o femeie, mamă a doi copii: un băiat şi o fată. Copiii au plecat amândoi în lume, să-şi caute de lucru, pentru că mama lor n-avea putere să-i ţie.
Băiatul a intrat învăţăcel la un ţesător de pânză, iar fata căra pietre pentru zidarii care făceau case.
După câtăva vreme, mama lor s-a îmbolnăvit de moarte şi a rugat pe un om din satul său să ducă veste copiilor.

Omul, după mult umblet prin lume, a găsit pe băiat şi pe fată. Băiatul era tocmai la războiul de ţesut. Şi când i-a spus omul de ce a venit, băiatul răspunse:
“Eu ce să-i fac? Las să moară, că e bătrână şi i-a sosit ceasul. Eu nu pot să plec, că am prea mult de lucru.”
Şi a rămas băiatul tot la război, şi a ţesut mai departe şi n-a plecat.

Pe fată a găsit-o omul suind schelele cu pietre în poala hainei. Şi când i-a spus omul de ce a venit, fata a lăsat pietrele jos şi a început să plângă, şi a plecat într-un suflet spre casă.
Mumă-sa, când a văzut-o, s-a ridicat din pat şi de multă bucurie i s-a limpezit sufletul; dar s-a făcut neagră de supărare când i-a spus că băiatul n-a vrut să vie.
A luat capul fetei între mâini şi a sărutat-o pe frunte şi a zis:
“Măcar că el a uitat de mine tocmai în ceasul morţii mele, eu vă iubesc deopotrivă pe amândoi.”

Îl iubesc şi îl iert. Şi dacă a făcut cu asta vreun păcat, să-l judece Dumnezeu, că e drept şi puternic, şi judecata lui e fără greşeală.
Aşa a zis biata mamă, apoi şi-a lăsat capul pe căpătâi şi a închis ochii şi-a murit. Şi, în clipa aceea, fata s-a făcut Albină, iar băiatul Păianjen.
Şi de atunci Păianjenul trăieşte singur, veşnic singur, fără fraţi şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase, şi e posomorât şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi, oriunde îl află, îi strică pânza şi pe el îl fugăresc şi îl omoară.
Iar Albina, de atunci e veselă şi toată ziua zboară de pe o floare pe alta şi trăieşte cu părinţii ei şi cu fraţii şi cu surorile la un loc.

Oamenii o iubesc şi o văd cu drag căci ea cu toţi împărtăşeşte ce adună şi tuturor le dă din mierea ei, iar casa ei e fagurul cel galben ca soarele, şi din ceara albinelor fac creştinii lumânările pe care le aprind în ceasul morţii şi le pun să lumineze sub icoana Maicii Domnului.

Cum ar fi dacă..?

În perioada actuală este greu de anticipat ceea ce urmează. Și atunci, în special în sprijinul celor care au intrat în panică și sunt terorizati de viitor propun un scenariu apocaliptic. Totuși înainte de orice scenariu propun să mergem la biserică și să aprindem lumânări și să ne citească preotul preferabil Psaltirea. Dacă aveți alte preferințe anunțați preotul pentru a se pregăti și omul din timp.
Să presupunem că într-o zi oarecare vedeți pe facebook și la Antena 3 sau România Tv transmisia live a atacului Germaniei asupra Poloniei. În direct de la Berlin Adolf Hitler acordă primele declarații. În studio Mihai Gadea și restul comentatorilor studiază implicarea serviciilor secrete și a PSD-ului în toată povestea. Cristian Tudor Popescu se miră încă de victoria Simonei Halep de anul trecut de la Wimbledon. Gheorghe Hagi crede despre război că citez “ai nu ai tancuri sau aviație ataci “. Gigi Becali nu înțelege de ce armata germană trebuie să atace Polonia și nu se poate ca în locul ei să fie trimiși Florinel Coman sau Denis Man. Bianca Dragusanu deja cunoaște numele tuturor soldaților germani. Lui Cătălin Botezatu i se pare de prost gust costumația soldaților germani. Florin Salam crede că “să moară dujmanii mei “. Klaus Johanis încă își scrie discursul despre un așa zis “Acord de la Munchen ” din anul trecut. Totuși consideră că poziția României se poate să fie și neutră, dar și de partea Germaniei atât timp cât Germania atacă, atât timp cât PSD nu va fii de acord cu ceea ce se va hotărî. Cere mărirea executivului armatei. Numai că aceste măsuri durează pentru că majoritatea bravilor soldați sunt încă la epilat și la realizarea machiurii atât de necesară în cadrul unui război. La spa și la cosmetică sunt programați ulterior. Monica Anisie promptă și clară ca deobicei crede că va fi cumva și dacă nu va fii cumva este clar că nu va fii cu toate că poate fii. Și sunt doar primele ore ale războiului. Vom reveni după publicitate cu detalii bombă și cu noutăți incendiare despre implicarea lui Viorel și a Vulpitei în realizarea atacului german.
Având în vedere că statul român gestionează la perfecție criza declanșată de pandemie ar trebui să fim entuziasmați că nu s-a găsit încă un nebun, dacă se poate spune așa frumos, să declanșeze o ideologie care să ducă la un război. Cu toate că nu ar fii chiar atât de târziu. Oricum dacă intrați în panică și vă stresați și credeți în tot felul de conspirații și presupuse războaie mondiale sunteți pe drumul cel bun. Atât timp cât o veți lua razna și nu veți mai face diferenta dintre realitate și imaginație sau halucinație nici nu aveți nevoie de un război mondial pentru a vă distruge. Și da! Va veni Apocalipsa pe Pământ. Sper că v-am ajutat suficient în acest sens. Pentru restul oamenilor cu capul pe umeri și cu mască pe gură ideea este să trăiți clipa și să nu vă gândiți prea departe. Oricum un om cu o atitudine pozitivă va trece mult mai ușor prin viață. Cu toate problemele sale ar trebui să știe că drumul său, așa cum este el plin de gropite, merge numai înainte. Dacă ar putea să știe și subsemnatul mai multe…

Lansare de carte

În premieră mondială și în exclusivitate anunțăm o știre de ultimul minut. Individul din imagine, Bill Gates, arhicunoscut în lume a lansat, după multe tergiversari, cartea “Cum să cipezi românii”. Știrea aceasta bombă v-o oferim din surse sigure și confirmată de S.R.I. Inclusiv președintele Klaus Johannis a confirmat existența cărții și va face declarații de pe bicicletă, dacă tot s-a scumpit benzina și la lumina lumânării. Sursele confirmă și faptul conținutului cărții prin care ne oferă sfaturi practice celor vaccinati. De exemplu, dacă plouă cip-ul se poate scurtcircuita și vor fi mulți români care se vor descărca pe stradă. Reparația va fi realizată de personal specializat care va reface cip-ul printr-o lovitură de ciocan sau cu o cheie franceză. Încărcarea se va realiza manual, demersul fiind sprijinit chiar de Renel. Punerea în funcțiune este deosebit de importantă, în special, pentru că sinistrul arhitect al distrugerii poporului român dorește ca să cunoască fiecare pas al românilor și ocupațiile lor. Avem în noi un fel de nevastă cicalitoare și nu știm. Mai mult va știi chiar ceea ce gândim și ceea ce simțim. Astfel românii vor fi controlați pas cu pas pentru că importanța lor în lume pentru dezvoltarea economică sau tehnologică este covârșitoare. Un învățat spunea că “dacă voi muri voi avea fericirea ca să mă laud că sunt român”. Dovadă clară că se știa de mulți ani că vom fi cipati și mai ales despre importanța românilor în lume. În privința publicării cărți în România s-a confirmat că se va realiza de aceleași edituri care au sprijinit scriitorii români celebri în întreaga lume din penitenciare. Aici amintim de George Copos, George Becali, Marian Vanghelie, un ilustru academician al limbii nevorbite în România și multe alte distinse personalități penale. Deci se constată încă o dată, dacă mai era nevoie, că România, aflându-se în drumul său spre construirea socialismului multilateral dezvoltat și a păcii dintre popoare și a economiei ca la piața este oprită. Vă mulțumesc anticipat pentru atenție și răbdare pentru această știre bombastică și plină de bășcălie autohtonă! Vom reveni cu detalii! Țineți aproape de cărți și departe de televizor!

Un tată și un fiu

Un tată bătrân, în vârstă de 80 de ani, stă întins pe canapea alături de fiul său de 45 de ani, în prezent un intelectual remarcabil. Dintr-odată, pe pervazul ferestrei se aşază un porumbel.
Tatăl îşi întreabă fiul:
– Ce pasăre e asta?
Fiul îi răspunde:
– E un porumbel…
După câteva minute, tatăl îi adresează din nou fiului aceeaşi întrebare:
– Ce-i pasărea asta?
Fiul îi răspunde:
– Tocmai ţi-am zis, un porumbel.
Mai trece puţin, după care tatăl reia întrebarea pentru a treia oară:
– Şi totuşi, ce pasăre e?
Deja iritat, fiul îi răspunde furios:
– Un porumbel, știi ce este un porumbel, chiar nu pricepi, de câte ori să-ţi repet? Ce n-ai înţeles?
Ceva mai târziu, tatăl intră liniştit în camera lui şi se întoarce cu un jurnal cu paginile învechite şi roase de timp. Este jurnalul pe care l-a ţinut începând de la venirea pe lume a băiatului său. Bătrânul deschide jurnalul, întoarce câteva pagini şi îşi îndeamnă fiul să citească o însemnare.
Fiul citeşte rândurile trecute în jurnal și lacrimile îi inundă obrajii:
„Astăzi, băieţelul meu, în vârstă de trei ani, stătea întins lângă mine pe canapea când a observat la geam un porumbel şi m-a întrebat ce pasăre este. M-a întrebat nu o dată, nu de două ori, ci de 23 de ori acelaşi lucru, iar eu i-am răspuns de fiecare dată, cu răbdare şi calm, că la geam se află un porumbel . L-am strâns în braţe şi l-am pupat, cumva amuzat de întâmplare şi bucuros de curiozitatea lui.”
Dacă tatăl a fost răbdător cu copilul mic şi curios, copilul devenit între timp mare nu i-a acordat aceeaşi răbdare.
Din contră, s-a enervat pe el şi a ridicat imediat tonul.
Aşa că, dragilor…
Când părinţii îmbătrânesc, nu-i respingeţi, nu-i bruscaţi şi nu-i priviţi ca pe o povară, ci păstraţi-vă calmul şi adresaţi-le vorbe calde, pentru că au mare nevoie de afecţiunea voastră.
Chiar dacă la această vârstă le sunteţi superiori pe alte planuri, fiţi tandri cu ei şi nu uitaţi că, în mare măsură, şi datorită lor aţi ajuns acolo unde vă aflaţi astăzi.
Amintiţi-vă de toate sacrificiile făcute pentru voi, şi respectaţi-i, oricât i-aţi considera de depăşiţi.
Odată şi-odată, şi voi veţi ajunge ca ei!
Sursa: http://www.facebook.com

Ceilalți

De multe ori în viața aceasta vedem cel mai bine pe ceilalți și mai puțin pe noi. Viața, desfășurându-se prin ochii noștri și prin senzațiile noastre avem în oglindă realitatea înconjurătoare, iar pe noi ne vedem numai în oglindă sau într-un fir de apă. Ce dură poate fi câteodată propria noastră imagine reflectată în fața ochilor noștri. Din acest motiv este mult mai greu ca să ne vedem pe noi și mult mai ușor ca să-i vedem pe alții. Este o operă de artă ca să ne distingem partea negativă sau defectele și comozi din fire luăm realitatea ușoară. Ceilalți vor fi, prin ochii noștri, buni de corectat, de invidiat și de cioplit în ceea ce vrem noi ca să fim. Vedem realitatea așa cum suntem noi de fapt și vrem ca să o modelăm după propriul egoism sau chiar narcisism. Când viața noastră nu este așa cum vrem noi, de multe ori nici nu este, asemenea unor copii răsfățați care nu primesc ceea ce doresc, devenim frustrați, nervoși. Normal că de vină vor fi ceilalți, viața, chiar Dumnezeu și foarte rar și în ultimul rând noi. Doar cei care sunt conștienți și trec la fapte, adică la o schimbare a propriei atitudini și percepție asupra vieții pot ca să fie la un înalt nivel de bucurie a vieții. Oricum pe lângă frustrare intervine și orgoliul sau frica care duc la stările conflictuale. Nu în ultimul rând s-ar putea pune întrebarea retorică: de ce pe noi ne acceptăm cu toate stările și pe sentimentele noastre și pe ceilalți nu-i acceptăm așa cum sunt? Un răspuns ar fi că de fapt nu ne acceptăm și nu ne iubim pe noi de fapt. O dovadă a lipsei de iubire a sinelui este și acceptarea abuzului emoțional și chiar fizic asupra propriei persoane ceea ce demonstrează că de fapt suntem într-o formă simplă și frumoasă de depresie sau de părere dragalas de proastă despre noi. Motivele pot să fie multiple, dar ceea ce apreciem în viața aceasta ar fi nevoie ca să fie, în primul rând, propria persoană și pe ceilalți. Alți oameni se vor sătura ca noi să tot vrem să-i schimbăm pentru propriile nevoi și vor pleca și vom rămâne, că ne place sau nu ne place, întotdeauna cu noi. Și atunci ceea ce vom vedea în oglinda fizică și mai important sufletească vom iubi necondiționat?

Sfaturi pamflet

În primul rând pentru a avea o viață total sănătoasă trebuie ca să mâncăm toate grasimile posibile. Shaorma, hot-dog, mâncarea de la Mcdonald nu trebuie să ne lipsească din meniu. Cel puțin la două zile trebuie să le consumăm. Ne va salva de o viață sănătoasă. De asemenea ideea este ca să mancati ca spartii. Consumăm în acest sens numai mâncăruri prăjite cu ulei de floarea soarelui sau cu unsoare de porc. Mai mult să mâncăm sarmale cât de multe și mămăligă cu tocăniță cu cât mai multă grăsime. Punem smantana și ulei mult. Nu este o glumă. Numai așa vom ajunge în Paradis sau în Infern. Să nu uităm de cât de multă pâine se poate mai ales aceea care se face ca guma de mestecat. O găsim în hypermarket-uri din belșug feliata. Este nevoie ca să bem bere în fiecare zi cel puțin doi litri. Dacă nu ne place berea sunt bune orice băuturi carbogazoase cel puțin în aceeași cantitate. Cu cât vom consuma mai mult zahăr vom fi mai fericiți. Nu aici pe Pământ ci în lumea de dincolo, dar vom fi fericiți. În acest sens să consumăm prăjituri, cel puțin o jumătate de tavă, în special cele pe care le găsim în hypermarket-uri. Sunt bune ciocolatele , bomboanele, dar numai de la un kilogram în sus. De asemenea snaks-uri, cel puțin câteva pungi pe zi, chipsuri și de asemenea cartofii feliati pe care-i putem praji. Cu cât mai mulți prăjiți în ulei cu atât vom avea asigurat un loc în Rai. Nu uitați de alune sau semințe. Ca și beneficiu le puteti da și medicilor stomatologi de lucru. Un fapt și mai important și de reținut. Să nu facem mișcare! Dacă ne-am dus dus până la magazin sau la lucru cu mașina sau autobuzul este suficient. Să nu facem excese. Să nu ne treacă prin gând cumva să mergem la o sală de fitness. Este o prostie. Acolo ne vor prosti și ne vor lua banii și vom slăbi și vom arăta bine pentru ei. Pentru noi este bine să fim cât mai grași cu putință ca să nu zică lumea că nu avem ce mânca. Trebuie ca să ascultăm ceea ce zice lumea, să ne îmbrăcăm cum zice lumea și să ne comportăm cum zice lumea pentru că ne vrea binele. Doamne ferește ca să ne comportăm cum vrem noi din toate punctele de vedere că lumea ne judecă și nu se cade. Trăiți viața lor nu a noastră.
Nu vă spun că vom muri de Covid 19 dacă vom face aceste lucruri . Trebuie în aceste vremuri să respectăm meniul de care s-a scris, să ne uităm la televizor și să credem chiar tot ceea ce se spune și să intrăm în panică. Vine Apocalipsa de mâine dacă nu o fi venit deja. Să nu uităm să nu cumva să purtăm mască și trebuie să ne trăim viața așa cum era înainte de pandemie prin care ne adunăm unul lângă celălalt chiar imbratisati, Dumnezeu iubește iubirea aproapelui și bisericile nu s-au redeschis întâmplător și să nu credeți că există Coronavirus. Este o glumă a “Organizației Mondiale a sănătății “, a lui Johannis și a lui Orban pe care noi nu trebuie să le credem. Și totuși aceste rânduri ar trebui să te mobilizeze popor român că prea faci lucrurile invers decât ar trebui. Măcar în privința lor să fi rebel dacă altfel nu poți. Și totuși există Coronavirus și trăim cu el. Păcat că nu lucrează și cu inteligența că de modestie chiar trebuie să țină cont subsemnatul. De parcă ar mai conta modestia în ziua de astăzi….

Cine sunt eu ?

Suntem personaje care, atunci când ne naște, pornim dintr-un port la cârma unei corăbii. În funcție de vânt și de perspicacitatea asupra carmei trecem prin valurile vieții. Într-o zi este furtună și valurile sunt agitate, zvârlindu-ne de pereții grei ai corabiei noastre, dar nu părăsim puntea. După ce se linișteșc apele și chiar dacă a noastră corabie este avariata mergem mai departe. Luăm cârma, reparam corabia, ne schimbăm hainele și navigam înainte. Descoperim oameni și lucruri noi, cu alte sentimente și trăiri, negative sau pozitive, chiar ancorăm în anumite porturi. Poate pentru un timp mai lung sau mai scurt, ne lăsăm și inima acolo și tot mai departe mergem. Dacă ne găsim jumătatea o luăm pe corabie spre a o zvârli peste bord când nu mai corespunde. Nu vă faceți griji pentru că supraviețuiește și ajunge la mal spre a merge cu alte corăbii mai dezvoltate financiare și mai puțin rele de gură. Navigam în gol pentru a căpăta un nou sens și ajungând într-un alt port spre a ne lua o altă întreagă feminină. Cum este nevoie ca să avem și noroc la oameni într-o zi neașteptată găsim consoarta cu care vom merge spre ultimul port. Acolo așteptăm sfârșitul călătoriei vieții și a trecerii cu o barcă umilă și simplă spre lumea de dincolo de viață. Oamenii sunt egali la bagaje chiar dacă au fost bogați sau săraci. Socoteala se va face în funcție de geamantenele sufletești și recomandabil este ca acela în care am făcut bine să fie cel mai plin, iar cel cu rău cât mai gol. Ar fi frumos pe drumul spre luntrasul morții ca să ne putem lua la revedere și nu adio de la cei dragi și să avem atât de mulți oameni la despărțire în funcție de câte amintiri frumoase am lăsat în urma noastră. Cu aplauze și îmbrățișari să plecăm spre drumul fără de întoarcere al morții, cu lacrimi în ochi și în glas al celor pe care i-am impresionat pozitiv în viața aceasta. Dacă am avea acest tablou în fiecare zi în fața noastră poate ne-am da seama mai mult cu ce merităm să petrecem timpul și cu ceea ce nu este nevoie. Oricum se poate întâmpla și mâine tragicul final așa că este recomandabil ca să știm cât de trecători și efemeri suntem în lumea aceasta. Vom fi după aceea doar o pată de culoare, albă sau neagră, în existența pămînteană în funcție de ceea ce am împrăștiat, zâmbete sau priviri încruntate în inima oamenilor noștri. Să zicem că mai contează mai mult decât atât nu are sens…

Liniște și nu zgomot

În aglomerația urbană, înainte de orice aspect suntem definiți de zgomot. Încă de când ne trezim facem cafeaua cu zgomot, facem duș sau ne pregătim pentru zgomot zornaind. Plecăm de acasă cu mașina sau numai în stație și bubuiala crește. Pe autobuz zgomotul crește odată cu pasagerii mascați, capabili ca să se certe chiar și cu scaunele din autobuz. În trafic, dacă suntem cu mașina, scandalul este în creștere între claxoane. Curg sfinții și maicile preciste mai mult decât râul Mureș după perioada de ploaie. Ajungând la locul de muncă zgomotul crește și mai mult, mai ales când intră furtuna, căci nu se poate numi șef și încep fulgerele și tunetele, neputându-se numi vorbe însoțit de nămolul care curge căci nu se pot numi diferit lingaii. Mă scuzați, dar nu am vrut să vorbesc altfel pupincuristi și barfitori. Tot zarvă este și aceasta, dar care mai mult se prelinge. Mai departe forfota continuă dacă avem vreun “liniștit cu patru labe” de luat de la școală presupunând că Luminatia sa a fost transportat în siguranță cu mașina până în clasa de curs. Nu știu dacă poate fi dus chiar până în bancă, dar odată cu demisia ministrului învățământului poate vom reuși. Oricum este dificil ca să fi părinte în ziua de astăzi pentru că nu știm ce să alegem pentru școală între pijamale sau haine de școală. Elevii sunt cu atât mai confuzi pentru că trebuie ca să-și împrumute jocuri de la colegii mai mari. Tot o gîlceavă a înțelepților cu lumea este și aceasta. Mai mult mamicile continuă zgomotul prin pregătirea mancarii pentru patrupele îmbietoare din casă, deh că au făcut iar mizerie și nu au spălat nici vasele, dar sunt drăguții mamei de obraznici. Într-un final fericit si tot ceea ce ne dorim seara este zgomotul de la televizor unde campania electorală se desfășoară în fiecare zi, timp de patru ani și tot se mistifica voturile. Mergând pe principiul “na ce i-a zis-o” și teoria conspirației este la ea acasă cu un acces direct la puterea dragostei spre faimoșii și războinicii din “Las Fierbinți”. Așa a trecut o zi zgomotoasă și așteptăm vinerea spre a pleca spre ținuturile din afara orașului unde pleacă și alți fugari urbani și ascultă trilurile pădurii maneliste. Tzanca Uraganul și Florin Parizer sau Salam, după preferințele necondamnabile, asigură liniștea descrisă în timpul săptămânii de Osho și Sandhuru împreună. Ce săptămână frumoasă și relaxată în liniștea bormasinii și a ciocanelor adormitoare!

Cel mai recomandat și indicat este pentru normalitatea noastră este ca noi să încercăm să fim liniște în interior. Cine dorește ca să fie anormal și este admiratorul bubuielilor interioare, spitalele de psihiatrie asigură sejururi de neuitat cu rezervare prealabilă după propriile preferințe sau gusturi. Pentru restul persoanelor este indicat ca să consumăm metode de relaxare, muzică veselă și să luăm o supradoza de vise și gânduri optimiste. Dacă nu merge așa urlati în sticlă și depozitati-le în cot sau la posterior căci tot același efect are. Pentru alte sfaturi proaste apelați la alte persoane cu lipsă de încredere și frustrare!

Indisponibilitatea

Pornită dintr-un fapt banal, când mama mea dorește ca să șteargă praful de pe laptop și eu nu sunt în cameră, această idee, chiar dacă pare amuzantă, poate ca să nu pară o idee aiurea. De multe ori în viața aceasta când suntem căutați nu ar fi ideal ca să ajungem în rezultatele căutării. Chiar mai năstrușnic ar fi ca să știm care sunt persoanele care doresc persoane ca noi. Oamenii care au anumite dorințe duse spre ideal și le pun pe google.com și dacă ajungem ca să corespundem să apărem pe ecran. De asemenea, acolo, pe lângă profilul fizic să fie și un profil psihologic, cu calități și mai ales defecte. Nu mă refer la site-urile de dating căci acestea sunt multe și fără rost, dar ideea ar fi despre câți oameni au nevoie de oameni ca noi. Neconsiderandu-ne mai prejos și cu multe de oferit lumii ci în simplul fapt al conexiunii cu oamenii cu care să nu ne mai pierdem timpul și energia. Ar fi nevoie, în acest sens, ca să ne scoatem pe o tarabă virtuală și să ajungem ca să fim sau să nu fim căutați în funcție de preferințele celorlalte persoane. Astfel ajungem la ideea de a ne autocunoaste și de a ne autoevalua pentru a apărea în rezultatele căutării altor persoane. În viața reală suntem de multe ori impresionați de persoane necunoscute și parcă, în anumite momente, ceva ne oprește pentru a le cunoaște. Mai mult nici nu avem capacitatea de a vedea sufletele lor și nici defectele sau calitățile și nici nu știm dinainte dacă merită abordarea sau nu merită. Oricum sunt lecții pline de recunoștință sau momente frumoase care greu pot fi uitate. Într-un final să știm și importanța care ne-o acordă în funcție de timp și energie. Abia atunci vom știi cu o anumită aproximație cum și cine suntem pentru alte persoane. Nu ar fi întotdeauna relevantă ideea căutării decât într-o mică măsură pentru că oamenii ne caută în viața reală în funcție de cât de mare nevoie au de noi și de interes. În căutarea virtuală ar fi nevoie ca să apărem la procentaj maxim și la nevoie maximă. Poate și așa oamenii ar fi mai buni și înțelegători unii cu alții, dar mai ales cu ei…