Hârtia

Încă dinainte de nașterea poporului român s-a născut ceva care a definit poporul. Este mai important decât părinții lui sau decât Traian și Decebal. Practic dacă nu ar exista așa ceva poporul român sau limba română nu ar putea să-și confirme existența. Mai mult dacă nu ar exista așa ceva noi chiar dacă trăim, respirăm sau existăm nu ne crede nimeni dacă nu ar exista Ea. Mai departe, dacă facem o școală dacă nu ar exista ea practic am făcut-o degeaba. Dacă nu avem probleme de sănătate numai Ea poate să-ne confirme acest lucru. Dacă nu am ucis sau violat tot ea ne confirmă acest lucru. În învățământ de exemplu dacă avem toate hârtiile frumos făcute noi în sala de clasă putem ca să dansăm în fața elevilor din buric pe catedră. Nimeni nu ar putea contrazice un profesor cu portofoliul realizat și cu planul lecției intocmit. Mai mult ea, HÂRTIA, este prezentă în toate și în toți. Orice se face în România este prezent pe hârtie. Oriunde și în orice domeniu instituțiile sunt conduse de hârtii. Mai avem tupeul ca să condamnăm pe bieții austrieci pentru că ne fură pădurile. Oricum singurii ies în stradă pentru tăierea pădurilor sunt urșii. Păi în România la câte hârtii se cer și se vor cere nu ne vor ajunge în curând pădurile de pe teritoriul României. Austriecii le-au dus la conservare, iar noi când nu vom mai avea, vom aduce de la ei. Nici să murim nu putem ca să murim dacă nu avem o hârtie. Dacă alții ne declară mort noi trebuie să dovedim fizic că nu am murit. În schimb există ceva ce nu prevede nicio hârtie și totuși există și nici măcar o oră din școală din România nu ne pregătește și vreau să-mi fac rost. Chiar vreau să mă înscriu la cursuri în acest sens și să plătesc chiar sume de bani. Încă nu am aflat unde există o școală de proști care să emită o diplomă de prost. Dar mai cercetez încă…

Înstrăinarea

În viața noastră stabilim foarte multe relații în decursul anilor. Începând cu anii de școală, unii oameni ne sunt doar colegi, iar alte persoane devin mai apropiate. După anii de școală, puține relații de prietenie rămân și de multe ori le putem spune cei mai buni prieteni. Mai departe, când începem ca să lucrăm legăm alte relații de colegialitate sau de prietenie. De asemenea, la fel se întâmplă în toate domeniile noastre de plăcere sau hobby-uri, dacă doriți așa. Ajungem astfel parcă să ne legăm prieteniile în funcție de hobby-uri și de activitățile noastre sau în funcție de domeniile noastre de interes.

Viața noastră astfel, ne desparte de mulți oameni, iar locul lor este luat de alte persoane. Când pierdem însă, cunoștințe sau prieteni în funcție de interesele noastre nu ne afectează foarte mult. Pe undeva, în adâncul sufletului nostru, știam că sunt doar legături pasagere. Ceea ce ne afectează cel mai tare sunt acele prietenii apropiate care se strică pe zi ce trece. Faptul începe cu a fi ușor ignorați, iar părerea noastră să nu mai conteze. Mai departe, din anumite motive persoanele respective, sub diferite pretexte, încep să nu ne mai răspundă la telefon, invocând tot felul de motive. Încercând ca să nu fim suparaciosi ne mulțumim cu firmiturile aruncate de aceste persoane în anumite momente. Dacă protestăm răspunsul este că suntem prea suparaciosi și că avem doar impresia de înstrăinare. Trec zile întregi în care acei prieteni nu se mai interesează de soarta noastră și aflăm că, treptat, am fost excluși din viața lor. De multe ori se întâmplă astfel de situații când respectivii invocă motivul unei iubite sau a unei căsătorii. Din acest punct de vedere, motivul este pueril pentru că sunt mulți oameni căsătoriți sau cu iubite care, binenteles, că au prieteni apropiați. Numai că această înstrăinare este ceea ce afectează, mai ales dacă avem și o parte sensibilă. Realitatea este că, poate, aceste persoane și-au terminat rolul principal din viața noastră și că de fapt poate nici nu ne-au fost prieteni atât de apropiați cum credeam noi. Așteptările noastre sunt acelea care ne-au dus la dezamăgiri și atunci, de multe ori, soluția noastră involuntară este de a ne retrage într-o cochilie și de a nu ne mai deschide sufletul atât de ușor în fața altor persoane. Nici nu este prea greu în ziua de astăzi când greu mai găsim oameni care să merite încrederea noastră. Poate că, gândind așa, pierdem multe potențiale prietenii și cerem prea mult de acolo de unde nu este. În orice caz, recomandabil este ca să ne înconjuram de persoane cu o atitudine pozitivă pentru că sunt cazuri în care și noi avem nevoie, chiar dacă mai rar, de o manuta de a ne continua drumul vieții. Putem și chiar, nu este atât de greu și trebuie numai puțin exercițiu timp de 21 de zile, de a nu mai avea așteptări și atunci viața nu ne mai surprinde, nici plăcut și nici neplăcut. În final să acceptăm ceea ce vine și cine vine, fără întrebări și fără să cerem răspunsuri. Este totuși, pur și simplu o viață a noastră, așa cum este ea, bună și nebună.

Bilanțul vieții

Ajungem câteodată în viață, în anumite momente, ca să facem un bilanț al vieții. În sensul a ceea ce am realizat până acum și ceea ce putem face din momentul prezent. Dacă ne concentrăm pe ceea ce nu avem sau nu am făcut vom constata că, în multe cazuri, am cam pierdut timpul. În schimb, dacă vrem ca să vedem partea bună, chiar dacă poate este, după părerea noastră, prea puțină atunci ar fi un început al vieții noastre. Apreciind ceea ce avem și nemultumindu-ne cu doar acel ceva ne vom da seama cum să facem ca să-l obținem. Crezând, de asemenea, că nu există sintagma “prea târziu” vom începe ca să căutăm soluții la lucrurile nemulțumitoare pentru a le înfăptui. Dandu-ne seama că nu este suficient ca să ne dorim ci este nevoie ca să trecem la acțiune atunci este un pas imens înainte față de perioada anterioară bilanțului. Adoptând politica pașilor mărunți și perseverand în ceea ce facem vom ajunge la rezultatele dorite. Din păcate, în ziua de astăzi prea multă dorește anumite lucruri într-un interval foarte scurt și ca să dea lovitura câștigătoare. Miscând câte o pietricica în fiecare zi în direcția dorită va fi mult ușor pentru noi ca să daramam zidurile, chiar dacă par din beton. Oricum fiecare om în viața aceasta are o posibilitate în orice moment de a-și schimba viața în bine. Numai că, de multe ori, este mult mai ușor ca să idealizam ,să sperăm că totul va cădea din cer și ca să fim dezamăgiți sau mă scuzați, să stăm în zona de confort. Aici, până la urmă, ne diferentiem ca oameni, prin fapte și cât de multă ambiție avem. Restul sunt doar povești nemuritoare de spus copiilor din leagăn…

Revoluția

“Alooo alooo ! Stați liniștiți la locurile voastre!” Aceste rânduri nu își propun să elucideze misterul revoluției române din luna decembrie a anului 1989. Adevărul este dincolo de noi. Mai la est sau mai la vest prin sertarele Securității.
Aceste rânduri își propun să preamareasca ziua de 14 iulie a anului 1789 , un fel de revelion al revoluțiilor. În acea zi oamenii de rând francezi, starea a treia, au atacat inchisoarea Bastilia, cea mai temută închisoare din Franța și se spune că ar fi cucerit-o. Acest eveniment este denumit Căderea Bastilliei și reprezintă mâine ziua națională a Franței. Se auzea “Libertate, egalitate și fraternitate” pe versurile cântecului Marseilleza.
În traducere liberă pentru anul 2021 în România cuvântul revoluție are un alt sens. În primul rând se dorește schimbarea vieții românilor. Nu mă întrebați cum pentru că românul din prezent nu știe. El știe că toți românii trebuie să trăiască bine și că oamenii politici trebuie să fie închiși sau să plece. Nu întrebați unde pentru că revoluționarul român nu precizează. El știe așa: Jos cutare! Jos cutare! Afară cu penalii. Andrea Bica, Elena Udrea și Sebastian Ghiță, penali simpli din țară, au și plecat afară din țară. Doar S.R.I. le mai știe soarta și mai aduce câte unul înapoi la anumite intervale de timp pentru a nu fi bruscata mass-media. Revoluționarul român, pregătit cu pancardele de rigoare bune de poze pe facebook sau instagram și cu telefonul încărcat 100 % iese în stradă. În timpul marșului intră și live pe facebook nefiind nici analfabet și manifestându-și prezența revoluționară. Tik-tok se poate folosi doar când revoluționarii postcontemporani se dezlănțuie. Dacă se face mai frig revoluționarul român dispare. ” Azi îl vedem și nu este” era vorba poetului Mihai Eminescu. Știm că apare și pe o hârtie financiară și că se mai dă la examenul de bacalaureat câteodată. Lăutarii știu de ce.
Cu alte cuvinte, dacă pe anumite persoane i-ar fi interesat revoluția franceză începută în 14 iulie 1789 ar fi știut că o revoluție cuprinde: un program revoluționar în care sunt cuprinse cererile sau nemulțumirile populației, lideri ai revoluționarilor precum și modul de acțiune. În schimb în ziua de astăzi avem o majoritate nemulțumită de situația din România condusă de o minoritate coruptă. Parcă ar fi o democrație nordcoreana sau sovietică din vremurile bune staliniste. Cel puțin așa a început..Ei Coronavirus sper că nu aceasta este intenția ta. Viva la revolucion! Sau Florica dansatoarea?

Complicat

Cu foarte mult timp în urmă, în vremea în care oamenii treceau de la sunete la cuvinte, comunicarea se realiza ușor. Destul de des, în ținutul nostru, apărea câte un om cu câte un cuvânt. Primele cuvinte aduse au fost Da și apoi cineva, mai rebel, a spus că ar trebui să fie și un cuvânt Nu. Toată lumea le-a îmbrățișat și se salutau cu aceste două cuvinte. După aceea, printre atâtea drumuri, o persoană, rămasă anonimă, a găsit un cuvânt pentru care a primit un primit un premiu, cu toate că-l găsise foarte ușor și acesta este Simplu. Atât de mare a fost bucuria oamenilor încât se bucurau de el în fiecare zi. Totuși, într-o zi, oamenii dintr-un ținut alăturat au pornit un război, fiind geloși pe bogățiile, materiale și spirituale, ale ținutului nostru. Chiar dacă au câștigat, oamenii noștri au fost nevoiți ca să lupte din greu pentru victorie. Atunci, un om hain și laudaros, a spus la final un nou cuvânt, care a definit războiul și anume Complicat. Oamenii au uitat de cuvântul Simplu și au îmbrățișat noul cuvânt. Numai că, tot spunând “totuși dacă ” pe lângă acest cuvânt Complicat, au început ca să-și piardă încrederea unii în alții și chiar în ei. Devenind mai răi, tot își doreau mai multe lucruri, nemaimultumindu-se ca și înainte cu locurile înconjurătoare. Au pornit războaie cu alte ținuturi și au pierit mulți dintre ei.

Despre istoria ulterioară a ținutului nostru nu se mai știu foarte multe povești, dar se spune că printre ei a fost un om înțelept care a dorit să alunge cuvântul Complicat din viața oamenilor și să aducă înapoi cuvântul Simplu. Nici până în ziua de astăzi misiunea lui nu a avut sorți de izbândă pentru că oamenii, de prea multe ori, îmbrățișează cuvântul Complicat, mult mai ușor, decât cuvântul Simplu. Totuși, unii dintre noi care au găsit cuvântul Simplu și gândesc așa se bucură mult mai mult de viață. Aceia care au rămas adepții cuvântului Complicat au o viață amară, frustrantă, nu se bucură decât de foarte puține lucruri și duc războaie cu arme verbale sau gânduri cu ei înșiși și prin urmare, cu celelalte persoane. Așa cum și atunci oamenii au avut de ales așa și acum viața noastră se rezumă la două verbe: a alege și a decide. Depinde de fiecare dintre noi individual cum alegem ca să fim, complicați sau simpli și așa va fi și viața noastră, în mare parte a ei.

Când fotbalul se întâlnește cu istoria

Acest titlu poate să fie formulat și invers, pe plan personal și anume când istoria se întâlnește cu fotbalul sau mai precis și cu metodica predării istoriei.

Începând cu ziua de 11 iunie anul curent până aseară, ziua de 11 iulie, atenția multor oameni a fost captată de Campionatul european. Anul acesta s-ar putea numi și “Campionatul Europei” din cauza faptului că partidele de fotbal s-au desfășurat în mai multe orașe din țările Bătrânului continent. Ar putea ca să fie și un aspect negativ pentru că au fost echipe care au jucat mai multe partide în propria capitală, gen Italia sau Anglia. Consider că a fost și un aspect pozitiv pentru că au fost orașe și binenteles spectatori care în alte condiții, genul orașelor București sau Baku, nu ar fi putut găzduit un turneu de fotbal european. Din acest punct de vedere consider, că a avut un farmec aparte față de alte campionate europene sau mondiale.

Ca de obicei, încă de la începutul turneului și fără România prezentă, în mod normal aș zice fără a discuta motivele în detaliu mi-am ales o favorită și anume Italia. Fotbalul finanțat, de multe ori cu spălare de bani și pe plan scurt și foarte scurt din teritoriul carpato-danubiano-pontic, nu avea ce căuta alături de un fotbal profesionist și o strategie foarte bine pusă la punct a altor țări. Recunosc că în privința Italiei nu aveam mari așteptări de la acest turneu tocmai pentru că dezamăgirea necalificarii la Campionatul mondial din Rusia din anul 2018 era încă prezentă. Am trăit turneele finale ale Italiei începând cu anul 1990, cu Toto Schilachi sau Donadoni când au fost eliminați la 11 metri de Argentina. De asemenea, turneul american din anul 1994 când după un turneu chinuit și cu Roberto Baggio golgeter a ajuns în finală unde același jucător a ratat unul dintre penalty-urile care au dus la pierderea trofeului în fața Braziliei. Loteria loviturilor de departajare s-a repetat pentru Italia și în anul 1998 sau 2016 cu același deznodământ. În restul turneelor ori o lovitură de departajare din timpul regulamentar, ori un joc mai puțin reușit sau o echipă a Spaniei prea bună ca în anul 2012 a caracterizat evoluția italienilor. Ceea a fost diferit în anul 2006, atunci când echipa națiune condusă de cuplul Nesta- Cannavaro și cu jucători ca Totti, Del Piero sau Materazzi au câștigat campionatul mondial, tot la loviturile de departajare.

Când spunem Italia este imposibil ca să nu ne amintim de Colloseum, Renaștere, Mussolini mai ales dacă învățăm pentru examenul de titularizare, specializarea istorie din fiecare an. Am înțeles că, mai nou, examenul pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar, să nu vă pună cineva ca să credeți că sunt posturi titulare, nu se desfășoară, din ordin ministerial, fără subsemnatul. Cum istoria se repetă așa și Italia, întocmai ca în anul 2006, a devenit treptat echipa națiune, ofensivă și foarte atractivă, în mod constant, ca și joc. Cuplul din apărare din anul 2006, Nesta-Cannavaro a fost înlocuit de Bonucci- Chielini, iar ofensiv Totti sau Del Piero au fost înlocuiți de Chiesa sau Insigne și cu aceiași atacanti muncitori. După părerea mea, semifinala cu Spania a fost o întoarcere la fotbalul defensiv, dar câteodată trebuie să știi și ca să suferi pentru a câștiga. Aceeași tactică s-a repetat și aseară în fața echipei Angliei care avea toate atuurile pentru a câștiga. Diferența, la fel ca și în semifinale, a făcut-o pauza și antrenorul Roberto Mancini, un Marcelo Lippi din anul 2021, care a știut cum să “trezească” o echipă neputincioasă. Oricum si zeița Fortuna s-a întors spre Italia în luna lui Caesar pentru că, așa ca niciodată, a depășit, atât Spania cât și Anglia, la loviturile de departajare.

Ecourile competiției europene vor continua încă multe zile așa cum și eu aștept ziua sfântă de 21 iulie a anului curent pentru desfășurarea referendumului, de a fi sau nu mai fi profesor de istorie. Oricum s-a dovedit încă o dată că în momentul în care ne dorim un anume lucru, luptăm pentru el și suntem uniți, mai devreme sau mai târziu, tot vor apărea rezultatele dorite. Este aiurea acum ca să ne intereseze campionatul românesc după ceea ce am văzut timp de o lună de zile. Totuși, peste o lună de zile aproximativ va reîncepe “elita” campionatelor europene de fotbal, adică sezonul fotbalistic următor. Este greu ca să spunem ce s-ar fi intamplat dacă acest Campionat european ar fi avut loc anul trecut și ceea ce se va întâmpla la Campionatul mondial de anul viitor. Cert este că Italia a meritat, cât mai contează acest aspect, ca să câștige turneul european. Ceea ce merit eu însă, este o altă poveste, prea personală și poate prea plangacioasa pentru firea mea. Oricum, deocamdată nu s-au deschis plicurile și pentru mine piața de vechituri, scuzați ședințele publice pentru ocuparea posturilor din mediul preuniversitar. Pentru acest aspect dezonorant este ziua de 21 iulie și apoi restul basmului…

Masca

Nu. Aceste rânduri nu vor fi despre liderul Pol , Dan Masca. Vor fi despre ceva mult mai important și covarsitor pentru existența umanității din spațiul carpato-danubiano-pontic, România pentru a nu înțelege greșit. Aceste rânduri vor fi despre ceva ce ne-a salvat viața în anul 2020 și ne va salva viața în continuare. Este mai importantă decât orice medicament și accesoriu cunoscut până acum în România. Este arma noastră cea mai de preț în lupta cu coronavirus alături de spălatul mâinilor cu săpun timp de șaizeci de secunde. Este acea bucată de pânză fără de care nu putem ieși din casă. Nici hainele noastre nu sunt atât de importante cum este Ea. Trebuie să o purtăm în luna iulie pe stradă. Nu ne obligă nimeni să o purtăm în spațiile deschise, dar noi o vom purta. Trebuie să o purtăm dacă ajungem cumva la o piscină în aer liber. Nu este o glumă. Sunt oameni care o poartă. Obligatoriu este din momentul în care ne-am apropiat de un magazin. Viața noastră din magazin va depinde numai de Ea. Să nu uităm să ne igienizam înainte de a intra în magazin sau în spațiile închise. Elevii din clasele terminale, gimnaziale sau liceale, au purtat-o și doar așa au putut promova examenele. Altfel nu aveau nicio șansă. Mai mult vă rog din suflet să nu uitați. Purtați-o în autobuz și mai ales în mașina personală. Dacă suntem singuri virusul va crede că suntem abordabili sau abordabile și vă va infesta pe nesimțite. Dacă ieșim în balcon este nevoie ca să o purtăm. Nu vom știi niciodată când un coronavirus vagabond poate să treacă pe acolo și ne va infesta. Toate aceste rânduri sunt pentru binele nostru și al familiei noastre.
Să o purtăm indiferent de culoare și de proveniență. Căutătorii de haur din tomberoanele urbei trebuie să o poarte.
Sigur v-ați dat seama că vorbim de MASCĂ. Este folosită de oameni în timpul pandemiei, iar doar de unii oameni în restul timpului. Dacă vi se par aceste rânduri ironice, sarcastice și pline de prostie vă înșelați amarnic. Sunt doar ironice și poate sarcastice…

Ca oameni


Nu am venit pe acest Pământ ca să ne placă lumea. Am venit pe acest Pământ ca să fim fericiți. Dacă vreim să fim fericiți va trebui să-ne demonstrăm nouă de ce suntem în stare. Nu suntem decât într-o singură competiție: eu împotriva mea. Nu concurăm cu nimeni altcineva decât cu noi. În orice caz, va fi mai greu la început și vom eșua, să renunțăm, dar nu o vom face. Unele persoane ne vor spune că nu are rost, iar altele că nu suntem în stare. Noi suntem singurii care vom decide dacă vom continua. Dacă am decis totuși ca să continuăm am câștigat prima bătălie pentru că eșecul nu ne definește. Este un moment din viața noastră, ne ridicăm, învațăn și mergem mai departe. Cursa de abia a început. Negativistii ne vor urmări numai că noi deja-i cunoaștem. Nu o vor spune cu răutate, dar ei doar atât cred că se poate. Noi în schimb le vom demonstra contrariul. Lor nu trebuie să le demonstrăm nimic ci numai nouă. Suntem un actor care când urcă pe scenă știe că rolul nostru este de a continua de fiecare dată după ce am căzut. El se va ridica de fiecare dată prin forțele proprii mai puternici decât am fost până atunci. Părerea altora nu va conta pentru că nu este cursa lor.
La final când am triumfat ne vom felicita că nu am renunțat. Numai că partea proastă este că de aici va trebui să fim și mai dedicați scopului nostru pe care nu-l vom lega de oameni sau de lucruri. Puțini oameni rămân, iar lucrurile sunt vremelnice. Ar fi nevoie ca să ne fixăm un scop imposibil la început și în fiecare zi să lucrăm și mai mult la el. Victoria ne pregătește pentru următoarea cursă. Va depinde numai de noi ca să fi mai buni în fiecare zi.
Credeți că aceste povești nu sunt reale? Foarte bine! Atunci concentrati-vă pe un scop anume sau un vis pentru care să faceți ceva în fiecare zi și s-ar putea să devină posibil și realizabil. Dacă nu încercați nu veți știi niciodată dacă povestea aceasta este inspirată numai din povești de succes sau este începutul poveștii tale. Ce frumos ar fi dacă fiecare locuitor din țara aceasta ar lucra în fiecare zi la visul de România mai frumoasă și mai bună. Poate s-ar mai schimba ceva…Și totuși mai există o speranță !

Lacrimile unei mame

Reprezintă lucrul cel mai distrugător de pe Pământ. O mamă încă de la naștere are grijă de puiul ei și-l crește așa cum poate și știe ea. Dacă a trăit în mediul rural și în vremuri străvechi cu atât mai mult a fost mai greu pentru biata vrabie. După ce au crescut, puii au plecat de la cuibul lor, zburînd fiecare în țările calde. S-au întors de fiecare dată când au avut nevoi materiale sau de cineva care să-i încurajeze și motiveze. Nu s-au dus niciodată înapoi acasă cu gusa goală. Chiar dacă mai greșeau câteodată, mama ierta puii ei de fiecare dată chiar crescându-le și nepoții. Alți pui făceau ocolul cuibului când simțeau aroma hârtiilor și a monedelor.

Anii au trecut și mama a îmbătrânit, iar cuibul a ajuns într-o paragină spre râsul curcilor din zonă. Puii, mai mari sau mai mici, nemaiavînd cu ce să-și hrănească gusa din gura mamei, au uitat de vrabie, părăsind-o fiecare pe rând. Ei s-au transformat deja în păsări de pradă, așteptând moartea mamei pentru a ciuguli tot ceea ce a mai rămas din cuib. Binenteles că s-au supărat parșiv pe mamă sau i-au promis “marea cu sarea” așteptând ceasul sfânt al moștenirii. Cum Dumnezeu există și în această poveste tristă am putea spune că nu ar trebui să fie atât de siguri vulturii că mama va muri prima dintre ei. Cum o biata puică, cea mai puțin ajutată de mamă material dintre pui, mai miloasa din fire și singura care se recomandă cu suflet, mama va trăi mult și bine. Din păcate, nu același lucru putem spune despre păsările de pradă care se pare că nu cunosc legea lui Dumnezeu care nu bate cu bâta. Vrabia, săraca plânge de dorul păsărilor de pradă, iar ei impasibili așteaptă moartea ei sau ca să moștenească încă din viață marea avere a cuibului. Teoretic am scris despre păsările de pradă care frecventează biserica doar fizic căci spiritual și uman se află într-un coteț de oameni căci și porcii ar fi jigniți de titulatura lor. Mai spun unii că numai cu bani poți ca să fi o persoană importantă, dar pe mine, sarantocul, nu m-a costat nimic ca să scriu aceste rânduri și nici nu primesc bani dacă le citiți sau să trimit aceste rânduri cu vreo mașină. Deci, asemenea minții păsărilor de pradă, sunt în beznă, zonă crepusculară sau pentru a înțelege ei, sunt cam numai cu școala vieții, prost. Am mai dedus că au și ghinion, tot ele, când scriu și gândesc. Judecă-i tu, Doamne, că mie mi se par de râs oamenii!

În liniștea reală

Omul este o ființă socială și prin urmare leagă relații efemere sau pentru o perioadă mai lungă de timp. Dorim ca aceste relații să ne îmbunătățească viața și prin urmare este nevoie ca ele să fie și autentice. Astfel în liniștea dintre două inimi vom putea percepe reala lor natură. Chiar dacă dorim ca să ascundem anumite lucruri sau defecte, gesturile și faptele, în mod deosebit, ne trădează. Ceea ce spunem este praf în ochii celeilalte persoane dacă partea nonverbala sau faptele nu ajută în sensul adevărului. Așa că este chiar mai important ceea ce facem, deciziile pe care le luăm, îmbrățișarile sincere și chiar neliniștile noastre. De asemenea este de luat în considerare și energia pe care o degajăm, pozitivă sau negativă sau pe care o primim în schimb. Nu în ultimul rând sărutările și partea fizică pot trăda nesinceritatea noastră. Deci relațiile noastre ar fi ideal ca să le construim în mod sănătos, dar detaliile, chiar dacă par minore, fac diferența în ceea ce gândim și transmitem în mod involuntar. Oricum, conform legii magnetismului universal, ceea ce transmitem prin gândurile, senzațiile, detaliile și faptele noastre au un principiu al bumerang-ului. Așa că bine transmitem bine primim, dar nu neapărat sub aceeași formă prin care am trimis. Ideal ar fi ca să trimitem lucruri frumoase sau bune și așa nu vom avea de ce să ne mai plângem atât de des.