Inima

Inima noastră cuprinde, fie chiar și metaforic, sentimentele sau senzațiile noastre. În momentul în care nu se răspunde pe măsura nevoilor ei, ea se simte obosită și devenim lipsiți de sens sau de vlagă. Totul începe ca să pară absurd, aiurea și nimic nu ne mai convine. De multe ori, poate, cu toate că pare imposibil în acele momente, dar inima, încet și sigur, începe ca să se refacă și noi devenim ușor-ușor entuziasmați sau plini de viață. Este acea senzație de îndrăgostit, dar nu știm de cine anume. Atunci inima, dorind din nou ca să iubească, transmite în Univers vibrațiile ei către alte inimi. Oricât de mult durează, la un moment dat, o inimă răspunde vibrațiilor ei și începe ca să se îndrăgostească. Poate să primească și semnale greșite și atunci ne îndrăgostim de cineva a căror sentimente nu sunt la fel sau pe măsura nevoilor inimii noastre. Pe măsură ce vibrațiile devin mai puternice, inima bate mai tare și atunci, conform principiului magnetismului, întâlnim fizic acea persoană destinată nouă. Nu știe, poate, nici Universul, la început, care va fi rolul acelei persoane în viața noastră. Este posibil să fie o alarmă falsă, o relație trecătoare sau doar o lecție. Dacă se întâmplă totuși ca să primim în dar o altă inimă ar fi nevoie ca să-i fim recunoscători și să o apreciem cât de mult putem. Nici inima și nici Universul nu contribuie la pasul următor, de la îndrăgostire la iubire, ci numai partenerii. Tot ei contribuie la sănătatea relației și la durata ei. Din păcate mulți oameni, în vremurile actuale, nu știu cum să iubească și atunci inima ajunge bucățele de prea multe ori. Prețul îl plătim în timp pierdut și cu încă o experiență în plus, pe drumul lung al vieții. Oricum toate senzațiile și sentimentele trăite de inimă merită toată averea noastră, materială sau spirituală, pentru că numai așa ne mai simțim vii. În restul timpului suntem doar păpuși din lut cu hârtii în buzunar și goi în interiorul nostru.

Graba

Bună ziua. Nu vi se pare că lumea în ziua de astăzi nu mai are răbdare ? Sunt accidente de mașină pentru că nu avem răbdare. Nu așteptăm ca să ne deplasăm în limita admisă că oricum tot acolo ajungem. Nu așteptăm ca cineva să vorbească și întrerupem pentru că nu avem răbdare. La magazin ne grăbim să ajungem la rând cât mai în față. Dăm coate, înjurăm pentru că vrem să plătim și să plecăm grabindu-ne unde ? Ne deplasăm în cea mai mare viteză pe trotuar doborând pe toată lumea dacă se poate. Plătim biletul pe autobuz în cea mai mare grabă. Și unde ne grăbim ? Murim pentru că ne grăbim, ne enervam și ce rezolvăm ? Ne demonstrăm nesimțirea și lipsa de educație și tot acolo ajungem. Măria sa timpul are răbdare. Noi nu avem. Cancerul, infarctul și alte boli de unde apar ? Din lipsa noastră de a înțelege că trăim în comun, dar noi sau oile sau vacile cu care ne asemanam suntem atât de diferiți dacă ne grăbim ? Și graba noastră ne îndepărtează de moarte ? Da. Ajungem mai repede.

Starea poporului


Personal nu știu cum este în alte țări, dar am impresia că suntem un popor de încruntați. Înțeleg că viața nu este ușoară, dar nici să avem chiar starea de mormânt. Putem ca să umblăm mult prin “Orașul florilor ” până vedem un zâmbet sau un râs. Chiar ne-au murit toate neamurile și avem cele mai mari probleme din lume? Ca să nu spun de continua posibilitate de scandal sau bătaie din cauze minore. Am intrat din greșeală în fața unei persoane la rândul care duce la achitarea cumpărăturilor dintr-un magazin scoate mitraliera verbală. Mă duc într-un autobuz și se uită la mine pentru că stau jos de parcă ar fi proprietatea sa. Să nu menționăm de amabilitatile din trafic. Are rost să scriu despre certurile virtuale în care ne înjură sau numai ne atacă verbal din pură plictiseală ? Oricum câștigă cel care tasteaza mai repede și mai anagramat. Și exemplele pot continua…De exemplu acum câțiva ani în Sighișoara am văzut turiști chinezi de vârsta a treia și erau tot un râs și un zâmbet.
Așa că oameni buni unde ne-am lăsat bunul simț și respectul ? Și mai ales unde a dispărut hazul de necazuri specific poporului român? Nu cred că ar costa atât de mult să zâmbim mai mult și să privim lucrurile mai senin. Să nu credem că dacă ne stresam și ne descarcam problemele pe cineva pe care probabil nu-l cunoaștem se vor rezolva. Așa că probabil s-ar ajunge și la mai multă răbdare și înțelegere între oameni. Dacă tot ar exista aceste lucruri poate că am putea să fim mai uniți și lucrurile din România să funcționeze într-o direcție mai bună. Unde sunt mulți puterea crește și dușmanul nu sporește. Sau am uitat aceste rânduri? Scriu și eu

Fluturi și oameni

Suntem asemenea unor fluturi care zboară neîncetat, tesand drumuri și gânduri prin locurile parcurse. Cerem flori pentru a ne odihni, dorind ca să fugim de maracini sau insecte dăunătoare naturii. Zburăm de lumea întreagă cerșind pauze fără de grijă. Absurdă și aiurea ne pare civilizația speciei noastre și ajungem să vrem ca să plecăm pe pajiști îndepărtate. Ne facem iluzii, visăm cu ochii deschiși departe de betoane și soare încins. Deschidem ale noastre aripi pentru a cuprinde pământul, tot bonzaind despre zgomot sau agitație, nepasandu-ne decât foarte puțin despre alții. Întindem cornite de multe ori pentru a împunge, regretand apoi prietenii pierdute. Avem aspect multicolor, părând fluturași și înăuntru este un gol neumplut niciodată de bani. Plătim viața de pe Pământ devenind singura specie care cumpără tot ceea ce fluturii primesc gratis. Vrem ca să zburăm liberi asemenea lor și suntem pușcăriașii propriei noastre minți. Ascultăm liniștea, strigând tot mai tare hrănindu-ne orgoliul și egoismul lăuntric. Înainte de toate, dorim lumea toată pentru a o stăpâni, neavând control asupra propriei persoane. Dintre toate animalele avem așa zisa inteligență, debordand, de multe ori, de prostie pură și inocentă. Facem rău și ne plângem de răutatea oamenilor și nu realizăm că având timp berechet pentru a trăi noi doar respirăm viața aceasta. Fluturii trăiesc în câteva clipe sau luni cât nu trăim noi într-o viață de om. Agonisim, studiem, devenind cunoscători ai lumi și al Universului pentru a nu ști ceea ce alte ființe cunosc încă de la naștere. Scopul vieții este să fim fericiți, chiar și cu puțin, pentru că puținul nu ne va lipsi niciodată. Nu cred că ați văzut fluturi triști și supărați pe Dumnezeu așa cum suntem noi de multe ori. Așa că haideți să fim fluturi, chiar dacă numai pentru o zi și atunci ne vom aprecia lumea mai mult decât ieri. Oamenii nu sunt fluturi cu libertate și fericire în aripi sau în gând ci doar ganganii de beton, ascunse printre țevile complicate ale vieții care este, de fapt, foarte simplă.

Natura sufletului


Pe vremea când timpul era un copil în fașă Dumnezeu și-a căutat un loc desăvârșit unde să dainuiasca veșnic. Tot căutând și căutând într-o zi s-a întâlnit cu Natura. Ea l-a primit cu brațele deschise. Dorind să le dea un cadou pentru ospitalitate Dumnezeu l-a adus și pe Suflet cu el. Animalele și păsările s-au împrietenit cu el. Numai că florile l-au primit în casa lor și Sufletul a uitat să le dea sentimente proprii. Din acest motiv privitorilor plantelor le este dat să le admire dacă sunt însoțiți de suflet.
Poate ne-am întreba și totuși plantele nu au sentimente? Adică dacă tăiem un brad el nu plânge și nu este râs de ceilalți brazi că el a căzut și ei sunt încă în picioare? Un trandafir suferă oare când îi cad petalele sau este smuls din rădăcină? O lalea se bucură dacă o altă lalea este smulsă de lângă ea? Își spune oare sau spune altor lalele bine că am scăpat de ea? Putem să ne gândim că buruienile, urzicile și brusturii sunt plantele care nu l-au primit pe Suflet. Și totuși Dumnezeu le-a mai dat un dar plantelor: scopul vieții lor. Ele se nasc majoritatea primăvara pentru a inmuguri, a înflori când este timpul dat, a avea flori și a se ofili și a muri și toate acestea pentru a se naște iar și iar până când va exista timpul și poate dincolo de el.
Sufletul, poznas cum este, însoțește natura în fața privitorilor care știu cum să se bucure de ea și a rămas un călător dintr-un corp în altul până când este alungat de creier. Și iar își găsește un corp sub o posibilă diferită formă sau specie și iar este alungat de creier. Va exista ca și natura numai cât există timpul și dincolo de el. Omul neștiutor cum este și nebagand în seamă crede că agonisind și nehranindu-și sufletul își va găsi scopul vieții sale. Numai că Dumnezeu nu a dorit să-i spună scopul vieții sale și i-a și creier și l-a lăsat pe el singur să-și găsească scopul pentru care a fost adus în forma fizică pe Pământ. Și omul își închipuie că a fost adus pentru cine știe ce lucruri mărețe aici pe Pământ și își caută scopul vieții sale atât timp cât trăiește. Iar Dumnezeu luând diferite forme o parte din El încă trăiește în mijlocul naturii. Pesemne că încă așteaptă ca omul să-și dea seama că numai împreună cu Sufletul își va găsi scopul vieții sale. Probabil că aceste lucruri sunt prea puțin importante într-o lume în care lucrurile materiale predomină și nu ne dăm seama că mai trebuie să fim fericiți însoțiți de lucrurile mărunte arătate de suflet. Aceste rânduri sunt doar o părere a subsemnatului. Poate fericirea voastră este în altă parte și sub o altă formă.

Apusul nostru

În spirit de soare care pleacă spre somn, stai tu, gafaind, așteptându-mă la apus. Îmi întinzi mâna și plecăm către cer, lăsând în urmă lumea zgomotoasă și arzător de absurdă. Cernem clipe minore care par eterne și-ți urmez pașii, strecurîndu-mă printre fire de praf. Zburăm unul lângă altul, presarand lumină și un obscur întuneric. Nimic nu mai contează atât timp cât suntem numai noi, două năluci ale timpului feeric de plini. Zâmbești ca și cum simți că te urmez peste tot, cu gândul și cu sufletul. Devenim trubaduri de emoții și sentimente profunde, strigând către lume, șoptind unul către celălalt. Ascultăm stelele cum urcă spre cer încântate de priveliștea selenara care se așterne peste pământ. Oh, vis de noapte cu ochii deschiși, simt al tău murmur și tremur când te uiți către mine. Te cuprind iar cu privirea senină așa cum păsările își domolesc setea în apa cristalină. Sărutări jucăușe cuprind neastamparata noastră fire și jocul frunzelor cântate de vânt nu oprește întruparea noastră astăzi și veșnic prezentă. Doi nebunatici ai momentelor îndrăgostite de cer și neopriti de furtunile lumii devenim noi împreună. Parcă aș mai cere sărutări pe a talpă gingașă, dar nu vreau ca să o strivesc cu a mea mângâiere. Tu nu mă oprești și devin tot mai îndrăzneț, privind al tău costum al primei femei venită pe lume. Întocmai ca o fecioară care-și are icoană te preamaresc eu dragă, de parcă ar mai fi nevoie de cuvinte sau glasuri între noi. Drumul nostru pesemne se va întoarce către Pământ și noi nu mai rămânem cocoțati în vestmantul înaltului cer. Coborâm departand lin ale noastre brațe care devin tot mai reci, dorind să ne acopere de timpul prezent. Tu pleci spre un loc necunoscut, iar eu mă regăsesc printre oameni și flori, contemplând la un apus care a fost despre noi.

Nu mă iubiți

Nu mă iubiți pentru ceea ce am pentru că mi se poate lua. Nici măcar pentru agoniseala mea intelectuală pentru că o pot uita. Nu-mi iubiți greșelile pentru că mă pot schimba și nici măcar pentru calități căci le pot uita. Să nu mă iubiți pentru cum arăt pentru că pot ajunge într-o carja și să nu mai pot zbura. Nu îmi iubiți corpul pentru că se va deteriora. Dacă puteți ca să mă iubiți, iubiți-mă pentru ceea ce sunt, un purtător de gânduri bune și frumoase. Îndrăgostiți-vă de vânt, ploaie, soare și de natură. Iubiți nebunește și cu pasiune optimismul. Atunci dacă mai aveți vreo dorință iubiți-mă și pe mine, un purtător de Dumnezeu și de gânduri simpatice, veșnic purtat de vânt și cu aromă de lucruri dragalase. Oricum, dacă nu mă iubiți purtati-vă ca un praf de vânt înmiresmat de polen cu parfumul florilor și a clipelor bune. Pentru rău mai este timp, iar pentru mine nici atât pentru că sunt un călător de rânduri, anonime și vestede, grăitor de viață și niciodată hain

Scrisoarea de bun rămas

Scriere de bun rămas a unui profesor către elevul sau după un școlar ar putea să fie așa:
Încep aceste rânduri cu urările mele de bine și sănătate către tine. Știu că ți se spune că nu mai sunt ceea ce au fost profesorii părinților tăi , că poți să vii să-mi reproșezi notele pe care lei, că nu mă mai pregătesc. De asemenea că nu mă mai interesează datorită salariului mic pe care-l primesc. Vreau să-ți spun totuși că indiferent de ceea ce ți se spune sau vezi în jur vreau să-ți las câteva rânduri moștenire. Poate că ceea ce îți spun eu nu te ajută în ziua de astăzi sau poate că poveștile și învățămintele care ți le spun te ajută doar să iei anumite note sau să treci clasa. Este posibil ca metodele mele să fie învechite la fel ca manualele pe care nu le deschizi. Știu că de multe ori în pauze îți stric joaca temându-te să te rănești. Cât de urât par ca după zece sau douăzeci de minute să te oblig să intri în clasă ca să stai emoționat că va trebui să-ți amintești cunoștințele de data trecută, să preiei alte cunoștințe noi. Știu căt te voi stresa să înveți și iar să înveți și când te duci acasă, în loc să te joci sau să te relaxezi, iar să înveți. Nu vei realiza rostul acestei monotonii când poate ai și tu o zi proastă și vei primi o notă nu pe măsura a ceea ce crezi că știi și tot eu voi fi de vină. De toate acestea dai în fiecare zi și abia aștepți vacanța. Să știi că și eu am temeri că nu știi sau că mă bucur când faci progrese. Chiar dacă nu îți dai seama sunt alături și mă bucur când faci progrese și faci pași spre cunoaștere. Și eu mă pregătesc seara ca și tine și câteodată am groază să vin. Și eu poate am problemele mele. Trebuie să mă trezesc dimineața și să urc în mijloace de transport ca să mă întâlnesc cu tine. Și eu am șefi, colegi și alte probleme. Poate am și eu probleme financiare, dar nu vreau să-ți spun aceste lucruri. Aș vrea totuși când nu vom mai fi împreună să încerci să nu renunți la cunoaștere și să demonstrezi celor care te consideră un leneș și că generația ta se degradează că tu valorezi ceva. Că tu citești și că te interesează ceea ce se întâmplă în jurul tău. Aș vrea să știi că pe lângă telefon mobil, calculator, laptop, internet exiști tu care prin forțele proprii ai învățat și că ai ajuns unde ai visat când nu aveai răbdare în clasă. Dacă vreodată îți vei aminti de mine, bietul profesor, și de orele noastre înseamnă că într-adevăr mi-am atins menirea și competențele generale și specifice pe care ministerul educației mi le impune și pe care le învăț vara în fiecare an ca să ajung la tine au fost respectate. Aș vrea ca să rămâi cu bine și să nu uiți că sunt în continuare cu tine din păcate mai mult cu gândul. Al tău biet profesor. Cam atât scriu

Lumea în care trăim


Trăim în România și ne ocupă tot timpul. Într-o societate în care putem să fim agresați verbal sau chiar fizic pentru o simplă părere uităm regula de bază a individului: comportamentul. Dacă zambim din politețe unei persoane de sex opus deja se consideră începutul unui flirt. Mai mult dacă stăm la rând la casă la magazin și vrem să lăsăm în față o persoană feminină este considerată o tendință de agățat. Dacă mulțumim frumos unei persoane pentru un anume lucru și mai și zâmbim persoanei deja aproape crede că vrei să-i ceri numărul de telefon. Ca să nu mai menționez de amabilitatile din mediul online că pierdem esența. Bineînțeles că același lucru se întâmplă și dacă cedăm locul tău din autobuz unei persoane feminine. Cu persoanele în vârstă nu prea merită să flirtezi în acest sens. De asemenea precum se știe avem și problema curățeniei. Dacă cineva critică pe facebook mizeria lăsată de unele persoane în anumite locuri din oraș sau natură si dacă ne ducem pe stradă vom găsi în anumite locuri hârtii aruncate, energizante, excremente de animale de companie și alte lucruri. Dacă ar fi urme de urs nu cred că ar fi chiar așa o mare problemă. Bineînțeles că nu noi am făcut aceste lucruri ci huliganii de rigoare. În pădure în urma unor grătare sau alte popasuri ale așa numitelor patrupede care stau în picioare dotate cu un creier dezvoltat mai puțin de obicei vom găsi urme ale transhumantei lor. Din acest motiv se spune că dacă mergem în pădure, cel puțin din punct de vedere al curățeniei, să fim animale. Să nu mai spunem în așa zisa civilizatie umană de distrugerea cosurilor de gunoi, a puietilor sau a copacilor. În privința comportamentului este clar că mai sunt încă multe de spus.
În schimb cred că ar trebui să ne asumăm răspunderea că noi oamenii facem aceste lucruri și să nu mai tot dăm vina unii pe alții. Să ne dăm seama că totuși trăim intr-un grup mare de oameni și nu în peșteri. Cel puțin să ne guverneze bunul simț, amabilitatea și bunul simț. Probleme oricum fiecare dintre noi are mai multe sau mai puține, dar nu sunt de vină alte persoane. Așa că dacă alte personalități politice nu vreau să schimbe situația din oraș sau din țară hai să fim fiecare dintre noi schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Puterea ne aparține de a face o lume mai bună! Dacă vrem binenteles…

Învățământul românesc online


Este știut deja că învățământul din România se bazează pe planuri pe termen scurt și foarte scurt. Noroc că este plin de hârtii de cele mai multe ori fără rost. În această situație a venit pandemia lui Covid vodă.
A început frumoasa poveste a școlii online. Conform unui program bine stabilit s-a început predarea online. Zoom, whatsapp, messenger, teams au fost mijloacele didactice contemporane. Că tot se vorbea că școala românească nu dispune de mijloace active. În timpul școlii online s-a dispus de aceste mijloace numai că a lipsit o chestiune minoră: cum să evaluezi un elev? Pentru că dacă el este ascultat clasic există mijloace prin care să fenteze evaluarea. De evaluare scrisă nu putea fi vorba pentru că putea să copieze. Am ajuns la Asq unde a început epopeea “de ce nu ați trimis numai 2,3,5 dintre voi temele?Până data viitoare să le trimiteți “. Nici până în ziua de astăzi nu le-am primit. Și ne-am întors la iubitul nostru manual în care dacă, după copierea lecțiilor în caiete, mai trimitea câte un elev temele de acolo scrise era ca și pogorarea Duhului Sfânt și Doamne îți mulțumesc! Efectiv merita toți banii lumânarea aprinsă la biserică.
Cum povestea noastră cu școala online trebuia să ajungă la final nu putea să se încheie cu un final mai fericit decât încheierea mediilor. Se iau așa următoarele situații: 1. Participă elevul și fizic și serios are două note 2. Are o notă la școală și a fost prezent cu spiritul treci nota a doua media pe primul semestru 3. A fost prezent cu spiritul, dar nu fizic se trece media primului semestru. Dacă nu are medie de trecere se dă testare elevului în care a devenit briliant. Pentru toate notele părinții au trebuit părinții să-și exprime acordul. Dumnezeule, dar în toată povestea aceasta tovarăși profesori v-au folosit cursurile de perfecționare? Normal că nu. Despre rapoarte săptămânale și fișe de pontaj completate lunar nu este important. Și cum tot ceea ce v-am scris până acum nu este numai ficțiune pregătiți-vă dragi profesori suplinitori de examenul de titularizare unde nu sunt posturi titularizare care nu se știe când va fi, dar va fi cândva. Dacă stimabililor părinți, elevi, bunici și alte rude credeți că eu ca profesor nu îmi merit banii să știți că i-am donat în dezinteresul comunității pentru trecerea clasei celor care nu meritau să treacă sau să ia note prea mari. Cum am scris prea mult probabil ar trebui să mai las să mai scrie și alte persoane..Succesuri și să trăiți bine!