Pescărușul

Într-o dimineață liniștită când numai ceața deranja primele forme ale vieții răsărite din momentul din care se vedea lumina trăia un pescăruș. Pentru că așa este firea lui pasareaca sta pe o piatră care se afla pe un râu. Părea că nimic nu-l deranja și tot șoptea așa de unul singur. Câinii ieșiți la plimbare care-și duceau oamenii în lesă și botnita pe față strigau liberi de pe mal care este pricina singurătății sale. Pescărușul nu-i băga în seamă și părea că șoptitul de fapt era un cântec. Versurile păreau mai mult pentru el pentru că ciorile sau corbii l-au întrebat despre tristețea cântecului, dar el la fel cânta mai departe. La un moment dat fiind atrași de cântecul pescărușului s-a așezat un stol de porumbei. În timp ce ascultau, molfaiau și câteva miezuri lăsate pesemne de un trecător biped. Ascunse după un garaj pentru mașini două pisici au fost atrase de grămada de porumbei spectatori și tiptil începeau ca să se apropie. Imediat ce au ajuns lângă porumbei parcă au uitat și de foame adulmecand frumosul cântec al păsării. Un câine mai înțelept cu un bătrân în lesă admirând priveliștea înțelegea versurile și spusese spectatorilor taina lor. Pesemne că în vremuri mai vechi pescărușul nostru avusese o pereche cu care împărțea totul de la început până la sfârșitul zilei. Într-o dimineață perechea lui a dispărut și din acel moment pescărușul nostru cântă același cântec care-i cânta și perechii sale în fiecare dimineață. Cu acest cântec speră ca ea să-l audă și ca aripile sale să o poarte înapoi. I-a promis că orice femelă pescăruș se va apropia de el o va alunga pentru că inima se dăruiește întru totul o singură dată în viață pentru că în restul timpului numai o închiriem pentru a o lua mai devreme sau mai târziu înapoi.

Odată ce ceața a început ca să se ridice și bipezii începeau ca să facă zgomot și spectatorii au plecat fiecare la viața lor obișnuită sperând ca melodia pescărușului ca să fie auzită și de oameni. Însă dacă ne deschidem suficient sufletul și noi putem auzi câteodată cântecul singurei iubiri pe care am avut-o în viață și zgomotul inimii închiriate. În schimb pescărușul cântă acolo pe piatra de pe râu în fiecare dimineață iubirea pierdută, iar noi oamenii am pierdut noțiunea iubirii frumoase și sincere. Ceea ce ne va face și pe noi în cele urmă ursuzi, triști și mormaitori ai unor persoane pierdute și care nu se mai întorc la noi asemenea pescărușului. Așa că haideți ca să iubim frumos și sincer până când nu va fi prea târziu.